Cotele de piață ale băncilor din România situează 11 dintre instituțiile cu sucursale și în județul Bacău în lotul primelor 15. Astfel, Banca Comercială Română își păstrează poziția de lider, cu 28,59% din piață, urmată de Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale cu 13,21% și Raiffeisen Bank cu 8,32%. Piața bancară este în creștere, dar înregistrează permanent mișcări ale cotelor. Schimbările de poziție nu sînt spectaculoase. Doar ABN Amro a pierdut locul său în favoarea Banc Post, care are acum 4,4% din piață și se află pe locul al cincilea. Înaintea ei se situează Casa de Economii și Consemnațiuni, cu 6,37%, iar ABN Amro a venit pe locul opt cu numai 4,39%. Se apreciază că ABN nu a ținut pasul cu creșterea generală, care s-a datorat expansiunii creditelor din ultima parte a anului 2003. Ceilalți jucători cu reprezentare în Bacău pe această piață sînt, în ordine, ING Bank – cu o lansare de produse foarte interesante pentru populație în acest an (locul al șaptelea, cu 4,23%), Banca Țiriac – numai pe locul 10 cu 3,11%, UniCredit cu numai 1,45%, pe locul al 13-lea, și Eximbank cu 1,21%, pe locul al 15-lea. Tot despre ABN Amro se spune că în această lună va lansa o strategie de abordare a pieței de retail – produse pentru populație, pentru că a a juns la concluzia că numai așa se poate rezista pe această piață. ABN Amro s-a concentrat ani de zile pe relația cu agenții economici mari, în exclusivitate. Așa a și intrat pe piața Băcăuană, acum doar cîțiva ani. (Petru DONE)
Lasă un răspuns