Un băcăuan în vîrstă de 37 de ani o acuză pe doctorița Gica Jigău că a refuzat să-i furnizeze acte medicale necesare la angajare. Văzînd că nu merge cu vorba bună, omul s-a dus să povestească tărășenia și celor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
în fuga de spectrul șomajului, sudorul Florin Iftimie a găsit luna trecută un loc de muncă la societatea locală de construcții SSAB. Conform procedurii obișnuite de încadrare, omul și-a făcut analizele medicale, care au fost depuse la cabinetul de medicina muncii administrat de doctorița Gica Jigău. „Ulterior am găsit o oportunitate și mai bună de serviciu la Hidroconstrucția, aici documentele medicale ale salariaților fiind ținute de un doctor de la Piatra Neamț, unde firma a deschis punct de lucru”, a povestit muncitorul. Necazurile sale au început în momentul în care s-a prezentat la Gica Jigău pentru a scoate actele cerute de noul șef. „Am vorbit cu o tînără brunetă și subțirică care, spre surprinderea mea, nu mi-a dat nici un document, ci numai cîteva copii xerox. Am insistat că-mi trebuie neapărat analizele, dar m-a expediat. Acum nu știu ce-o să mă fac: cei de la Hidroconstrucția cer actele, iar bani nu am pentru alte analize, că m-așteaptă trei copii acasă”, a continuat cu obidă Iftimie. în disperare de cauză, bărbatul s-a plîns inspectorilor de muncă, care au rămas la fel de mirați de întîmplare. „Povestea asta miroase a abuz, deoarece, potrivit normelor de protecția muncii, în cazul schimbării cabinetului de medicina muncii, înregistrările medicale se predau noului cabinet agreat de angajator. în orice caz, sesizarea respectivă, nefiind de competența noastră, urmează a fi înaintată către Direcția de Sănătate Publică (DSP), care va da verdictul”, a declarat inspectorul-șef adjunct de la ITM, Ioan Andrei.
Colțul rezidentului
Sunînd în mai multe rînduri la cabinetul Gicăi Jigău, am dat acolo doar peste fiica sa, Iuliana Jigău, medic rezident și angajat al unității. „I-am oferit doar copii după acte, deoarece nu pot preda dosarul decît dacă-l solicită cabinetul care-l va păstra”, afirmă tînăra, precizînd că la o nouă angajare ar trebui făcute iarăși analize. Adică omul să scoată iar bani din buzunarul mai mult gol și să se iradieze repetînd, la un interval de doar cîteva săptămîni, verificarea sănătății plămînilor. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.