Mai mulți membri ai organizației județene PNL au donat sume de bani pentru Biserica ortodoxă „Buna Vestire” din comuna Mănăstirea Cașin, edificiu aflat în stadiu de construcție. Printre cei care au donat bani se află și liderul PNL Bacău, deputat Vasile Gheorghe, vicepreședinții organizației, Ioan Chiriac, Ioan Silviu Lefter, Constantin Șoșu, precum și oneștenii Ioan Aron Popa, membru al Biroului Permanent Central, și Valerian Vreme, președintele organizației PNL Onești. „Partidul nostru a fost întotdeauna, și va fi și de acum înainte, alături de Biserică”, a explicat deputatul Vasile Gheorghe gestul liberalilor băcăuani. (C. BIBIRE)
Donație liberală pentru o biserică din Mănăstirea Cașin
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.