Dosarele X ale adolescenților

Liceenii se droghează

Ceea ce voi scrie este un mic diaolg, între două liceence, în timpul orei de engleză, după balul de la liceul lor. Fetele sunt minore și nu fac parte din familii dezorganizate. Nici nu sînt niște lichele deocheate, despre care să vorbească tot liceul. Părinții, cînd le-au lăsat să plece în oraș, au fost convinși că tinerele vor merge la balul liceului. Nu este deloc o fantezie sau un dialog dintr-un roman de proastă calitate. Este unul dintre dialogurile autentice. Un dialog a cărei concluzie e clară: drogurile umblă „libere” printre tineri.

S.M: Să-i zici mamei mele, dacă te întîlnești cu ea, că balul a durat pîna la ora 11 noaptea!

S.E.: Da’ tu unde ai fost? Și ce arăți așa rău?

S.M: Să vezi ce am pățit la bal, Doamne, nu-mi mai trebuie…

S.E: Zi odată!

S.M: A venit gașca unui băiat să mă bată, aseară la bal, și a trebuit să mă ascund de ei. Să mă fi văzut fugind prin discotecă!

S.E: Dar ce le-ai făcut ?

S.M: Nimica! Nu am vrut să fiu prietena lui. Mai întăi a aminințat-o pe B. și acum i s-o pus pata pe mine.

S.E: Și te-au prins?

S.M: Am primit un șut, atîta tot. Am scăpat ieftin.

S.E: Și de ce ai ajuns la ora 11 acasă?

S.M: Păi am plecat pe la opt cu B. și cu niște prieteni de la bal, la apartamentul unuia, care e plecat în Italia. Un prieten s-a dus la bucătărie și și-a făcut o țigară. Și numai mirosul ăla de iarbă mi-a făcut rău.

S.E: Da’ tu ai tras?

S.M: Da. Mi-a dat și mie să trag odată. B. a luat o pastilă de extazy.

S.E: Și cum se simțea?

S.M: Super! Era super fericită. În al nouălea cer!

S.E: Vreau și eu! Nu știi cît costă?

S.M: Păi, 200.000-300.000 pastila. Dar merită!

S.E: Poți să-mi faci rost?

S.M: Sigur. Trebuie să mă întîlnesc cu băieții în Sotto și îți fac rost.

S.E: Te rog eu mult!

S.M: Sigur vrei?

S.E: Da. Cînd vi la majoratul meu aduci?”

S.M: Bine o să vorbesc cu ei.

De droguri se face rost cu ușurință și banii nu reprezintă o problemă. Mai are cineva iluzia că drogurile nu se plimbă nestingherite printre adolescenții bacăuani? Una este să nu se cunoască sau să nu se spună și una este să nu existe. (A. C.)