Două accidente grave de circulație

Redacția Ziarul de Bacău

Două persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unor accidente de circulație petrecute pe raza municipiului Bacău. Primul eveniment s-a produs vineri seara, în jurul orelor 1,30, pe Calea Mărășești, în momentul în care Alexandra Savu, de 13 ani, a încercat să traverseze strada fără să se asigure și a fost lovită de autoturismul Renault B 11 MBR, condus de George Cărăușu, de 29 de ani, din Botoșani. Fetița a fost internată la spital cu diagnosticul de fracturi de femur și de gambă. Tot la spital a ajuns, dar în stare de comă, și Lăcrămioara Bursuc, de 17 ani, care a avut neșansa să se afle sîmbătă noaptea în Fiat-ul condus de colegul ei, Bogdan Diaconu, în vîrstă de 19 ani. În momentul în care mașina rula pe strada Milcov, din cauza vitezei excesive, șoferul a pierdut controlul asupra volanului și Fiat-ul s-a lovit de sediul fabricii Subex, și s-a oprit abia după vreo cîțiva zeci de metri. Șoferul a scăpat nevătămat, însă Lăcrămioara, aflată pe scaunul din dreapta, a suferit multiple traumatisme și a fost transportată în stare de comă la Spitalul de Neurochirurgie Iași. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.