Un lot de teren în suprafață de 44 de hectare este revendicat în aceste zile de mai mulți cetățeni din comunele Măgura și Luizi Călugăra. Suprafața de teren se află pe teritoriul comunei Luizi Călugăra, însă pînă în 1990 a făcut parte din fostul CAP Măgura. Din acest motiv, respectiva suprafață de pămînt a fost pusă la dispoziția autorităților locale din comuna Măgura pentru a-i împroproprietări, conform legii, pe veteranii de război. Odată cu intrarea în vigoare a legilor privind retrocedările, pe acest teren au fost împroprietărite și alte persoane decît cele care erau îndreptățite, conform legii, să primească loturi de teren pe această locație. în plus, există solicitări de împroprietărire venite din partea foștilor proprietari care au avut teren în acest amplasament și care nu au putut fi, încă, onorate. Gheorghe Hură, secretarul general al Prefecturii Bacău, spune că Oficiul de Cadastru verifică în aceste zile modul în care s-au făcut împroprietăririle de către cele două comisii locale, și dacă pe acest amplasament au fost împroprietărite și alte persoane decît cele îndreptățite în mod legal. Rezultatul acestor verificări va trebui să fie comunicat Prefecturii pînă cel tîrziu la mijlocul acestei săptămîni, pentru a putea fi găsite soluțiile cele mai potrivite pentru rezolvarea acestei probleme. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.