Dragos Benea, vicepresedintele Organizatiei Judetene a PSD Bacau si presedintele Consiliului Judetean, a intrat in cursa pentru un post in conducerea de virf a Partidului Social Democrat. El s-a inscris in cursa pentru o functie de vicepresedinte in partid, la Congresul ce este programat astazi. Benea spune ca a intrat in competitie la insitentele lui Victor Ponta, pe care de altfel il sustine pentru sefia PSD. „Candidatura mea este legata de a lui Victor Ponta. Daca el nu candida, nu candidam nici eu. Cu siguranta ca, de la Bacau, nu il sustin numai eu pe Victor Ponta si exista un curent favorabil lui. L-am testat saptamina trecuta la Conferinta Judeteana, cind s-au stabilit delegatii la Congres, si am contacte cu multi membri PSD din tara”, a declarat Dragos Benea.
Se ascut cutitele in PSD
Astfel, pentru o functie de vicepresedinte se vor bate doi bacauani, dupa ce joi, deputatul Gabriel Vlase si-a anuntat si el candidatura pe o functie similara in PSD. „Este un singur vot si nu il putem imparti in doua. Nu am stiut de candidatura lui Gabrile Vlase, am aflat ulterior. Cum spuneam, am avut o discutie cu Victor Ponta, care m-a convins sa candidez. Am intrat pe ultima suta de metri in cursa si este posibil sa avem si o surpriza de proportii”, a mai spus Dragos Benea. Intrarea in cursa a vicepresedintelui PSD Bacau mai arata faptul ca se doreste ca tandemul Geoana – Vanghelie sa fie invins, desi sint sustinuti de multi lideri din tara. „Geoana si Vanghelie promit sa imparta functii de vicepresdinti. S-au inconjurat cu vicepresedinti care ii asigura voturi. Marian Vanghelie si organizatia de Bucuresti sint cei mai mari sustinatori. Este o masinarie de vot care va fi greu de gripat”, a precizat Dragos Benea.
eu a zis
Benea este cel mai potrivit pentru aceasta functie,nu este increzut si „nu sufera de el „ca altii de la Bacau
razvan a zis
Dragos Benea este mult mai fin si mai cerebral decit rivalul de la tara.In mod cert, in timp ,vocea lui va fi ascultata .Daca ar ajunge vicepresedinte cel a carui rubedenii au controlat bancile prin Austria si Germania, PSD-ul ar deveni o locatie prielnica camatarilor si bibliotecarilor.
Anonim a zis
Desi imi este antipatic , ca orice psd-ist, ii doresc bafta!
neculai-doru a zis
Va imbatati cu apa rece.Pentru Dragos Benea in mod special ii spun ca a crescut si s-a maturizat,numai ca multe dintre etapele pe care le-a parcurs nu s-au uitat inca .Daca va dori sa fie un bun om politic recunoscut la nivel national, va trebui sa fie atent la afacerile pe care le face si la oamenii din jurul sau.Iar ca Om care l-am cunoscut de cand mergea pe trotineta ii mai spun sa lase din aroganta si sa incerce sa fie Popular.
Succes.
Alin a zis
Cu toate că orice e PSD-ist îmi provoacă gripă porcină-rozalie ( cu direcție la Hrebenciuc) , Dragoș Benea poate ar merita să fie vicepreședinte, e tânăr. Succes lui, poate așa va îndepărta porcii rozalii din partid.
roset a zis
Cred ca ar trebui sa vina si randul celor, care chiar daca sunt mai tineri,au invatat ce inseamna politica democratica!De ,,greseli” financiare,daca au , trebuie sa se ocupe cei in drept! Nimeni ,in tara asta nu este ,,sarac si cinstit”,daca este la putere!Poate fi cinstit,dar nu poate fi sarac si sa ajunga si la ,,slanina din pod”! Nu este treaba noastra,a alegatorilor, atata timp cat nu mai sunt: gropi in asfalt,scoli gata sa cada, ori arondate la zeci de km fara transport asigurat,fara apa si grupuri sanitare,sate-localitati -inaccesibile,dispensare fara medici,primari care nu au nicio legatura ,,intelectuala”cu functia (decat cea politica),consilii locale care sunt subordonate primarului,si altele care nu-mi vin acum in minte!
ghita a zis
deci acest personaj este ridicol!!individu s-a remarcat lingand blide pe langa seche iar acu s-a aciuat pe la PSD …normal.Nu mare mi-a fost mirarea sa vad pe langa bacau bannere cu nenicu intruchipanduse drept un salvator/creator al drumurilor judetene ….din bani publici…sa-ti fie rusine individule-patezi imaginea unei generatii din care fac si io parte.
oana a zis
Ce zicu tu nene Ghita? Cred ca esti din opozitie.Chiar e fff destept si ar merita functia asta.Invidiosii sa tina gura inchisa.
SK Turbatu a zis
Oana, sa intelegem ca tu tii gura deschisa?!
eu a zis
Benea e omul lui sechelaru, pe care l a slugarit ani de a randul. este uns cu toate alifiile si este un lingau ca toti altii.