Să circuli pe drumul județean care traversează comuna Gura Văii, din centrul acesteia și pînă la capătul satului Dumbrava, este un mare act de curaj. Cei 16,5 kilometri de asfalt, din care 12,5 km sînt pe teritoriul acestei comune, s-au mîncat de-a lungul vremii în așa măsură încît arată ca după bombardament. După o cursă pe acest drum, chiar dacă ai cel mai puțin sensibil stomac, te poți trezi că dai afară din tine tot ce ai mîncat în ziua respectivă. Asta, în cel mai fericit caz. Pentru că doar dacă ai o mare îndemînare de a conduce mașina, aceasta scapă teafără din dura încercare. Cratere hidoase se cască la distanțe mici unul de altul, astfel că șoferii trebuie să facă un adevărat slalom printre ele pentru a scăpa teferi și ei, și autoturismul. De starea jalnică a drumului, nu puțini se plîng. „Mulți proprietari de autoturisme ne-au sesizat, dar și firma de transport public Onetrans. Aceasta chiar ne-a anunțat că dacă nu se va rezolva problema nici anul acesta, va scoate din circulație cursele la Gura Văii. Ar fi o mare problemă, pentru că foarte mulți localnici fac naveta la Onești. Unii lucrează, alții sînt elevi acolo”, ne-a declarat Ludovic Pitica, primarul comunei Gura Văii. Acest drum județean, a cărei întreținere intră în obligația Consiliului Județean, a fost construit în 1967. De atunci, el nu a fost reparat niciodată. Doar în 2002 au fost puse niște plombe, dar și acestea numai pe o porțiune de 1,5 km, și s-au degradat în scurt timp. în starea în care este acum, drumul mai bine ar fi complet decopertat. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.