Tînăra care deslușește tainele oratoriei romane
Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău a dat și în acest an unul dintre cei mai buni latiniști din țară. Astfel, Diana Carmen Stănoi va reprezenta județul Bacău la cel mai important concurs de internațional de limbă latină „Certano Ciceronianum Arpias”, care va avea loc în perioada 11 – 12 martie la Alpin, în Italia. Tînăra latinistă, elevă în clasa a XI-a G, a reușit să treacă ultima probă națională, respectiv barajul organizat la Universitatea din București, unde s-a clasat între primii 12 latiniști din țară, surclasînd elevi din cele mai importante instituții de învățămînt preuniversitar din țară. Pasionată de cultura și limba marilor oratori romani, Carmen Diana a reușit această performanță după ce, în clasa a IX-a, s-a clasat pe locul I pe țară, iar anul trecut a obținut locul V. „Medaliile obținute în anii anteriori i-au dat posibilitatea să intre la barajul pentru constituirea lotului olimpic național, care va fi prezent între 11 – 12 martie 2007 la Alpin, unde va avea loc cea de-a XXVII-a ediție a Concursului Internațional «Certano Ciceronianum Arpinas», dedicat studierii operei lui Cicero, și aflat sub patronajul președintelui Republicii Italia”, a declarat profesor Florentina Neculau, îndrumătorul celei mai bune latiniste băcăuane a anului. Succesul elevei de la „Vrănceanu” este cu atît mai mare cu cît a reușit să depășească latiniști de nivelul claselor a XII-a, proba de departajare susținută la Universitatea din București fiind destinată celor mai buni latiniști din țară din clasele a XI-a și a XII-a. „Proba a avut un grad de dificultate ridicat. A constat într-o traducere și un comentariu de text la prima vedere, timp de 4 ore, fapt ce a presupus capabilitate de traducere, lectură constantă și serioasă și o bună cunoaștere a operei ciceroniene atît în original, cît și în traducere, dar și orratorie și filosofie”, a mai spus profesoara Neculau.
Membra lotului olimpic român, a XII-a performanță a profesoarei Florentina Neculau, nu este hotărîtă încă dacă va urma o carieră în domeniul latinist. „A fost un baraj dificil, însă știam că am șanse să trec. Am învățat mult. în ceea ce privește viitorul, nu m-am gîndit încă. Probabil voi studia relații internaționale. Poate, în paralel, voi studia și ceva legat de latină. Este pasiunea mea și chiar mă pricep cel mai bine la asta. Totul a început încă din clasa a IX-a, de la primul contact cu doamna profesoară Florentina Neculau”, a afirmat Carmen Diana Stănoi. Acum, cu gîndul la Olimpiada de latină ce stă să înceapă în țară, și cu sufletul la cea din Italia, elevei de la „Vrînceanu” nu-i rămîne decît să aducă acasă o medalie care să consfințească încă o dată valoarea școlii de limbi clasice din Bacău. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.