• „poate că și-a dat seama că e nevoie de el in inspectorat”, spune șeful ISJ, Ghiorghi Iorga • Adrian Horodnic a refuzat să comenteze motivele pentru care a renunțat la post • se zvonește că Antoaneta Pătrașcu, actualul director de la Ferdinand, ar vrea să iasă la pensie din această funcție
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău a rupt tăcerea, după două săptămîni de incertitudini, în privința numirii noului director de la Colegiul Național „Ferdinand I”. Informațiile reprezintă o surpriză de proporții și vin să confirme speculațiile care s-au făcut în ultima vreme pe seama șefiei de la prestigiosul colegiu băcăuan, potrivit cărora lucrurile nu vor decurge normal în privința numirii noului director. „Adrian Horodnic nu va mai fi director la «Ferdinand». Deocamdată, pentru că el nu și-a exprimat intenția decît verbal, nu am luat nici o decizie. A revenit asupra hotărîrii de a merge director la colegiu, ajungînd probabil la concluzia că este nevoie de el în Inspectorat. Săptămîna viitoare ne vom ocupa de această problemă. Cel mai probabil, vom numi pe cineva cu delegație, dar nu știm deocamdată cine va fi”, a anunțat, ieri, inspectorul școlar general Ghiorghi Iorga.
Discuțiile legate de plecarea din Inspectorat a profesorului de istorie Adrian Horodnic, în prezent inspector de management la ISJ pentru zona Bacău, au început încă înainte de perioada înscrierii pentru concursul de directori, care s-a desfășurat la sfîrșitul lunii trecute. Șefii ISJ au refuzat să-i dea acceptul inspectorului Horodnic să participe la concurs, motivînd că va fi foarte greu de găsit cineva la fel de bun care să-l înlocuiască.
Zvonurile potrivit cărora șefii ISJ nu îi vor da voie acestuia să intre în competiție au circulat pînă în ziua evaluării. Pînă la urmă, cel care controlează activitatea directorilor din municipiul Bacău s-a prezentat la examinare și a obținut cel mai mare punctaj. Numai că numirea pe noul post a fost așteptată în zadar de Horodnic mai bine de o săptămînă, fapt ce a făcut ca zvonurile inițiale să fie confirmate o dată în plus. Se pare că dincolo de dorința conducerii ISJ de a-l păstra pe Horodnic în echipa managerială, un cuvînt greu de spus în întîrzierea numirii pe post a avut și actualul director de la Ferdinand, Antoaneta Pătrașcu. Aceasta va ieși în această vară la pensie și, din cîte se pare, ar dori să se retragă din activitate din funcția de director, chiar dacă, în mod normal, imediat după concurs, ar fi trebuit să părăsească postul. Se pare că Adrian Horodnic a refuzat să accepte numirea după plecarea Antoanetei Pătrașcu și să intre, practic, în jocurile de culise, astfel că a preferat să rămînă inspector la ISJ.
Contactat telefonic pentru a explica motivele pentru care a renunțat la postul pentru care s-a luptat din greu, Adrian Horodnic a spus doar că „nici oficial, nici neoficial, nu comentez”. Declarație care întreține ideea că inspectorul Horodnic nu a renunțat în împrejurări tocmai normale la funcția de director. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns