Ștefan RADU
Statul – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău – a cerut, în instanță, falimentul Rafinăriei din Onești. Măsura era demult previzibilă cîtă vreme datoriile RAFO numai la bugetul de stat s-au ridicat la 7.235 de miliarde de lei. Surprinzătoare este atitudinea autorităților care nici măcar nu își propun identificarea persoanelor vinovate de acest dezastru pentru ca să se treacă la executarea averilor acumulate fraudulos. Falimentul solicitat are rolul de a ascunde dedesubturile afacerii, iar imensele datorii vor fi suportate, indirect, de contribuabili. În toamnă, mulți dintre jurnaliștii băcăuani care demonstrau că există intenția patronilor de a lichida societatea RAFO au fost acuzați de liderii sindicali de pe platforma Onești că sînt vînduți unor interese ascunse. Acum, aceiași lideri se chinuie să dreagă busuiocul în fața propriilor sindicaliști ajunși șomeri în prag de Paști. Se naște o întrebare firescă: oare cine erau adevărații vînduți? Cine erau complici la schema de falimentare?
Valea Trotușului este pe cale să se transforme într-o vale a plîngerii. După crizele prin care au trecut minerii de la Comănești, după falimentul Rafinăriei Dărmănești, iată că urmează societățile de la Onești. Luată la bani mărunți, nici stațiunea Slănic Moldova nu este într-o situație de prosperitate stabilă. Am fost acum cîteva săptămîni în zona respectivă și am trăit momente triste: principalul hotel este într-o prelungită renovare (nefuncțional deocamdată), unele vile sînt în paragină, turiștii îi numeri pe degete, zona Cascada este pustie (a mai rămas un birt unde se refugiază pădurarii și cei care au treburi prin codru), iar locurile de relaxare lipsesc aproape cu desăvîrșire. Slujbe pentru solicitanți nu poate oferi această stațiune. Și atunci mă întreb ce șanse mai au localinicii de pe această vale?
Imediat după Revoluția, a existat un grup de inițiativă care dorea să fie înființat un județ Trotuș, deoarece se credea că zona era puternic industrializată și că ducea Bacăul în spate. Timpul a demonstrat contrariu. Este, însă, la fel de adevărat că „lăcustele” care au părăginit locul au venit dinspre Bacău… Majoritatea acestor crize au fost provocate de un singur grup de interese care au cumpărat și exploatat întreg patrimoniul. De ce nu există o anchetă oficială pe marginea acțiunilor acestui grup cunoscut care s-a înfruptat timp de zece ani? Au crescut vile, pe drumurile trotușene circulă mașini luxoase, însă oamenii fămînzesc, au rămas fără locuri de muncă și așteaptă o minune în Postul Mare pentru a ieși din necaz. Cum este posibil ca un director care falimentează o mare întreprindere (și nu e prima…) să fie plătit cu 400 de milioane salariu lunar?! Ce principii de management a aplicat acționariatul într-un asemenea caz? Cînd afli că datoria totală a rafinăriei oneștene este de ordinul sutelor de milioane de euro te întrebi de ce instituțiile statului au tăcut mîlc pînă acum? Aceată sumă nu a apărut peste noapte; ea s-a acumulat sub privirile indiferente ale celor puși să vegheze asupra legalității afacerilor din România. Falimentul întreprinderilor de pe Valea Trotușului nu va aduce mulți bani la buget (s-a furat tot ce era de furat). Iar victime vor fi cei care au muncit cu bună credință, care au crezut în promisiunile politicienilor și acum sînt aruncați în stradă precum zdrențele nefolositoare. Profitorii vor rămîne cu vilele, cu mașinile luxoase, cu banii din conturile personale, cu reședințele achiziționate prin Austria și pe Coasta de Azur, iar dacă nu vor mai găsi ceva de jefuit, vor candida în alegerile care se apropie. Bani au pentru campanie, la sucit mințile oamenilor se pricep, iar dacă vreun jurnalist îi critică, pac la tribunal cu un dosar de calomnie! Schema este verificată și funcționează cu succes în România ultimilor 14 ani.
Lasă un răspuns