EDUARD ADAM
Doctorița Angela Aflorei a fost, pînă de curînd, directorul Direcției de Sănătate Publică din Bacău. S-a pensionat, iar acum își desfășoară activitatea într-un cabinet privat de medicina muncii. Pînă să iasă la pensie, doctorița Aflorei nu a fost implicată în nici un scandal care să fi ajuns în presă. Nimeni nu a reclamat-o, ori dacă a ajuns vreo astfel de petiție pe la DSP, opinia publică nu a aflat. Întîmplare sau nu, de cînd a plecat de la cîrma Direcției, scandalurile în care este implicată se țin lanț. Prima dată, în noiembrie, una dintre asistentele de la cabinetul privat al doctoriței Aflorei a acuzat-o că a dat-o afară în mod abuziv. Că a pus-o să muncească ore în plus și nu i le-a mai plătit. Doctorița Aflorei a motivat că asistenta nu mai corespundea. A mai trecut o lună, un nou scandal. De această dată, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au afirmat că doctorița Aflorei e vinovată fiindcă a examinat un muncitor care, ulterior, a murit la serviciu, fără să aibă un document obligatoriu la dosar. Doctorița Aflorei spune că doar Colegiul Medicilor se poate pronunța asupra vinovăției ei.
Ciudată avalanșa de reclamații la adresa Angelei Aflorei, nu? Bizar că, pe timpul cît a fost directoare, nu au existat obiecții asupra calității muncii depuse ca doctor, iar acum, cînd nu mai are funcție, plîngerile se țin lanț. Poate că totul e o pură întîmplare, însă, chiar și așa, problema „siguranței” pe care ți-o dă funcția nu e deloc o poveste. La noi, directorii de instituții publice sînt convinși că sînt la adăpost. Că de ei nu se poate atinge nimeni, sau aproape nimeni, fiindcă sînt acolo sus. Și nu au ajuns oricum în fotoliile călduțe, ci cu girul PSD. Iar dacă mai ești și în gașca social democraților, chiar că ești intangibil.
Confirmarea acestei concepții am avut-o acum un an. Atunci am scris o anchetă despre un om important din județ, care băgase mîna pîn’ la cot în banii publici. Putea fi controlat, putea fi măcar tras de urechi de la partid pentru moralitatea îndoielnică a gestului său, fiindcă șifona imaginea PSD. Nu numai că nu s-a întîmplat așa, dar respectivul a și afirmat, odată, „mie, ce să-mi facă mie?!”. Concepția aceasta a răsărit și-n mințile altora. Care au înțeles că nimeni nu-i întreabă de sănătate cît timp sînt înregimentați în partidul aflat la putere, chiar dacă abuzurile lor sînt evidente și greu de mascat.
În Bacău, cel puțin, n-au existat pînă acum prea mulți directori care după ce au ieșit din funcții importante să fie acuzați în fel și chip pentru abuzurile făcute înainte. Însă asta nu e o garanție că erau curați. Aici intervine un alt aspect: lipsa de curaj a celor care au avut de suferit de pe urma lor, să-i acuze în mod public. Pentru că situația se perpetuează și fiindcă cetățenii tac, deși știu că ce se întîmplă în jurul lor nu este nici moral, nici legal. N-ar fi corect dacă n-aș pomeni și despre un alt aspect, poate cheia întregii probleme: sînt și unii care au îndreptat degetul acuzator spre unele persoane cu funcții, însă nimeni nu i-a ascultat. Nici nu li s-a făcut dreptate, iar curajul de a-și asuma o opinie sau să fi dat în vileag niște ilegalități comise de nume grele, i-a costat mult după aceea. Asta, mai mult ca orice, le ușurează viața unora aflați la adăpostul funcțiilor.
Lasă un răspuns