Nicoleta BICHESCU
E Săptămîna Patimilor, cînd fiecare dintre noi trebuie să se întoarcă spre sine, cînd fiecare își dorește, fie și numai pentru cîteva zile, să fie mai bun, mai darnic, mai temător de Dumnezeu. Mi-ar fi plăcut ca, într-o astfel de perioadă, să comentez pe marginea unui gest ieșit din comun, a unei întîmplări care să demonstreze solidaritate umană, respect și dragoste față de semeni. Nu pentru că aș crede că faptele mari se fac doar în anumite perioade, și nu în fiecare zi, ci pentru că avem toți, poate, nevoie de un strop de liniște. Oricît m-am uitat în jurul meu, oricît am răsfoit ziarele și am urmărit jurnalele de știri, nimic nu mi-a atras atenția. Totul se rezumă la donații, făcute de oameni cu interes politic, spre cei amărîți și mulți, care își lasă cumpărată conștiința și, în final, votul, pentru o masă de Paște.
Oricît de toleranți am încerca să fim, pînă la urmă, chiar și în Săptămîna Patimilor, tot mizeria iese la suprafață. Mizeria ce poartă pecetea celor care nu au nici un Dumnezeu, nici teamă, nici respect față de ceva. Căci ce altceva a găsit de cuviință PSD, prin oamenii lui, să facă la Bacău, în Săptămîna Mare? Un viceprimar dintr-un oraș al județului a fost sacrificat și dat afară din primărie. Nu pentru că a luat mită, nu pentru incompetență sau trafic de influență. Cu ce a păcătuit viceprimarul? Cu faptul că și-a permis să părăsească plutonul și să treacă la un alt partid. Pasul greșit a fost imediat sancționat. Mai ceva ca pe vremea comuniștilor, PSD-iștii s-au adunat și au înfierat cu mîni proletară gestul „trădătorului”. Partidul-stat i-a retras sprijinul și l-a demis din funcția administrativă. Numai că, chiar și la noi, instanța și-a spus cuvîntul și viceprimarul a fost repus în drepturi.
Numai că, cine a făcut o așa greșeală să părăsească barca PSD trebuie urmărit pînă la capăt. Și PSD a continuat prigoana. Pentru că viceprimarului nu i s-a putut întocmi dosar de incompetență, a fost luat, pe din dos, la puricat. Așa că partidul, prin oamenii lui, i-a găsit pata: viceprimarul are o firmă, pe care nu a derulat activitate, ncii cu primăria, nici cu alți potențiali parteneri, dar pe care nu a declarat-o. „Măgăria” a fost descoperită, delațiunea a funcționat și viceprimarul a picat. A fost invocată legea anticorupție, care sancționează astfel de fapte și nu le permite oamenilor din administrație să fie și oameni de afaceri.
Nimic de zis, s-a procedat corect. E chiar o bucurie faptul că s-a aplicat legea și un ales local a fost sancționat, chiar și pentru o firmă care nu a avut activitate. Nimeni nu poate explica, însă, de ce nu s-a aplicat legea acum cîteva luni, cînd vicele cu pricina mai era încă membru al partidului de guvernămînt? De ce nu s-a descoperit atunci situația de incompatibilitate și nu a fost tras pe linie moartă? Cît timp a fost în PSD, nu s-a știut despre nici o firmă, cînd a ieșit din partid, a devenit incompatibil. Este de presupus că, în situația viceprimarului despre care am vorbit mai sînt și alții. Poate sînt mulți, poate sînt puțini. Despre ei, nimeni nu șoptește nici o vorbă, atît timp cît își fac datoria. La partid și pentru partid. Dacă fug în altă barcă, s-a terminat și cu toleranța!
Un comportament care demonstrează că, pe la noi, legile sînt aplicate doar pentru membrii altor partide decît cel aflat la putere. Pentru fraieri sînt făcute legile, nu pentru toată lumea. Doar în cazul „celorlalți”, autoritățile se sesizează sau se autosesizează. Nu, însă, și cînd este vorba despre proprii membri. Ei trebuie ținuți la adăpost de lege. Pentru ei, se aplică doar legile PSD. Altfel, s-ar mai găsi ceva primari, chiar de oraș reședință de județ, care să fie puși la colț.
Lasă un răspuns