Ovidiu PAULIUC
Deunăzi, pe treapta din fața municipalei PSD Bacău, pe strada Mihai Viteazu, acolo unde își au birourile parlamentare și cîțiva dintre cei care au cotizat gras la partid pentru un scaun la București, stătea un individ, care bătea mărunt din picioare și înfrunta cu stoicism gerul și ninsoarea. Nu i-am dat prea multă atenție decît atunci cînd, trecînd prin dreptul lui, am auzit dintre reverele ridicate ale cojocului cunoscuta, de acum, întrebare: „Dolari, Euro?”. Membru de partid s-ar putea să fi fost, s-ar putea să nu fi fost, dar cu siguranță era un valutist care, în dorința de a face bani, se acuiase mai la dos, la un pas de a intra în PSD. În sediu. Acum, întrebarea care mi s-a ițit în minte, chiar dacă știam răspunsul, e dacă cerea bani pentru el sau pentru partid? Vorba ceea, campania se apropie, chiar se spune că a și început, și pentru asta trebuie bani. Atît de mulți bani se duc pe afișe, stegulețe, fulare, pixuri și deplasări în teritoriu, încît ștabii de partid niciodată nu au făcut publice sumele, de teamă că îl apucă frustrările pe român și îl îndepărtează de urne. În fine, e vorba despre zeci de milioane de dolari care, înainte de a fi aruncate pe apa sîmbetei, trebuie, evident, adunate de la cineva. Unii ar fi afaceriștii care cotizează în toate părțile, dar nu au tangență explicită cu nici un partid, alții ar fi oamenii politici cu afaceri, dedicați cu procentele din afaceri propriului partid, alții sîntem noi toți, care dăm din buzunare pentru politică, fără măcar să ne dăm seama. Cireașa de pe tort sau mărul din gura porcului, ca să ne aducem un pic aminte de sărbători, înseamnă însă potentații momentului, mulțimea de pesedei cu puteri legislative și executive, în final, cu acces la banul public.
Dacă pe lumea asta n-ar fi existat Bacăul sau alte orașe intrate în feuda PSD, poate nu ar fi tunat niciodată nimănui prin minte că o sursă bună de finanțare, eventual pentru campania electorală, o reprezintă subvențiile pentru transportul în comun. La noi, banii respectivi au un circuit foarte simplu și trec dintr-o mînă în alta. Culmea, dacă ne mai poate mira ceva la Bacău, e că mîinile cu pricina sînt legate de același trup, poate chiar și bănuiți al cui. Mai exact, șapte miliarde de lei din banul public, care iau calea unei firme private, care, la rîndul ei, are legături cum nu se poate mai strînse cu zona publică, aceeași de unde vin banii. Și s-a închis cercul, s-a umplut buzunarul. Ori s-au tipărit afișele și buletinele electorale la „singura” tipografie capabilă să facă acest lucru, adică o altă mînă care înhață, la același trup.
Haideți, totuși, să mai uităm cîteva clipe de trupul cu atîtea mîini, care ar putea aduce deja a caracatiță lățită peste oraș, și să aruncăm privirea spre alte zone ale acestui colț de Europă. Prin ceața groasă vedem că, mai la sud, într-un alt oraș unde totul aparține tot unui grup restrîns de interese, evident aflat sub pulpana PSD, consiliul local s-a judecat cu firma locală de transport public, pe motiv că aceasta din urmă avea pretenții la subvențiile pentru facilitățile acordate. Aberația survine în momentul în care, deși firma a pierdut procesul, întrucît nu a dovedit că ar fi cheltuit pentru facilități care necesitau subvenții, respectivul consiliu local a adoptat o hotărîre prin care acorda totuși miliardele de lei în contul subvențiilor. Bani care, spun unele voci, ar fi destinați pușculiței pentru viitoarele campanii electorale din acest an. Zvon bazat pe ciudățenia canalelor prin care se scurg banii între oameni apropiați de același partid de guvernămînt. S-ar putea spune că așa cadou mai rar, dar, dacă ne gîndim că inginerii financiare de același gen există peste tot unde PSD-ul face legea, și că așa consilieri locali generoși avem și noi, la Bacău, zicala își pierde rostul. Rămîne însă realitatea din anul electoral 2004.
Lasă un răspuns