Ștefan RADU
A fost și marea zi a alegerilor comandate de Adrian Năstase! La ora cînd scriu aceste rînduri nu cunosc (și – sincer – nici nu prea mă interesează) rezultatul scrutinului pentru care s-au dat de ceasul morții membrii partidului de guvernămînt. La urma urmei, din calculatorul PSD poate ieși orice nume, tot nu se schimbă mare lucru, mîine, în țară. A fost o problemă internă de partid, rezolvată printr-o metodă inspirată de precedentele experimente ale UDMR, iar bucuria sau tristețea celor implicați în acest proiect nu afectează cu nimic viața politică românească. Poate doar mesajul subliminal transmis electoratului merită a fi comentat: prin această mișcare extrem de costisitoare, dl Năstase sugerează că doar PSD se manifestă ca o formațiune de esență democrată deoarece pe listele sale vor fi prezenți oameni aleși liber. Întrebarea este „de către cine?”… Au votat doar pesediștii, oameni loiali unei doctrine și unui program politic, dornici să promoveze sistemul lor de valori. Aleșii sînt triați după un tipar ideologic dinainte stabilit (pe care nu avem dreptul să-l etichetăm cîtă vreme este „de uz intern”), acceptat de membrii și simpatizanții PSD. Indiferent că a cîștigat Gigel sau Vasilică, ei se vor conforma, într-o eventuală viitoare guvernare, aceluiași program de partid și acelorași directive centrale…
Aceste alegeri interne reprezintă o interesantă găselniță propagandistică lansată pe piața electorală într-un moment de derivă a partidului de guvernămînt. S-a creat un fals eveniment național care a ținut în prim-planul atenției mass-media o formațiune aflată în criză de timp. La Bacău, pe lîngă nume cu o anumită rezonanță, au candidat personaje pescuite prin București, cărora cred că le-au trebuit hărți detaliate pentru a găsi drumul spre municipiul nostru. Dacă aceștia au primit voturi (chiar insuficiente pentru a intra pe lista electorală), atunci Agamiță Dandanache a fost un personaj palid. Numai ideea că au fost incluși în jocul acesta intern este greu de explicat. Cu ce s-au evidențiat ei în ochii băcăuanilor – chiar pesediști? În asta constă democrația promovată de dl Adrian Năstase? La urma-urmei, este treaba membrilor care au făcut efortul de a apăsa pe clapele calculatorului cu surprize…
Scrutinul consumat la PSD poate genera o mare problemă: tradiționalul scandal post-electoral cu care ne-am obișnuit în acești 15 ani se transferă, acum, în interiorul partidului. Contestațiile inerente, cîrcotelile și frustrările se vor manifesta exact în prag de campanie națională. Deja, zilele trecute, lideri precum Triță Făniță vorbeau despre posibilele fraude. Ei și-a arătat neîncrederea față de calculatoarele dlui Nica. Previzibili pînă la plictiseală, cei care se văd părăsiți de partidul-umbrelă își revarsă nemulțumirea peste noii aleși, imaginînd comploturi complicate la nivelul conducerilor locale. Din punct de vedere al imaginii, formațiunea poate pierde înainte de a intra în adevărata luptă pentru voturi. În plus, dacă sponsorii tradiționali nu vor fi satisfăcuți de rezultatele alegerilor din 5 septembrie, atunci pușculița de partid s-ar putea sparge. Este riscul pe care Adrian Năstase pare să și-l fi asumat, neștiuți fiind așii din mîneca sa…
Lasă un răspuns