A 25-a ediție a competției profesionale „Trofeul electricianului 2007” a început ieri, 16 iulie, la Brașov. Printre concurenți se numără și reprezentanții Sucursalei de întreținere și Servicii Energetice Electrica Moldova Bacău (SISE Moldova) a societății Electrica Serv. Ei au fost desemnați la sfîrșitul lunii iunie, la faza regională a acestei competiții. Concursul profesional este organizat de Electrica Serv și de Federația de sindicat Univers. „Este, cred, singura breaslă din România care mai organizează astfel de evenimente – a spus, în deschiderea întrecerii, directorul general al SISE Moldova, Toma Suru. Stimularea dorinței de perfecționare continuă a salariaților este o cerință a desfășurării activităților noastre într-un mediu concurențial și se reflectă direct în creșterea calității serviciilor pe care le facem. în acest an este ediția a 25-a acestui concurs și trebuie să spun că avem profesioniști de înaltă clasă, care pot concura oricînd cu tot ce este mai bun în lume la această categorie”.
La faza regionala, premianții au primit bonuri de masă în valoare de 800 de lei, pentru locul întîi, de 700 de lei pentru locul al doilea și de 600 de lei pentru locul al treilea. Astfel, SISE Moldova participă la faza națională a concursului cu trei reprezentanți. Dacă ei vor urca pe podium, vor mai fi răsplătiți, suplimentar, de societate cu o excursie în Bulgaria sau în Grecia și cu două clase de salarizare în plus.
SISE Electrica Moldova Bacău a fost înființată la începutul acestui deceniu, însă structura din care provine are o experiență, în energetică, de peste 120 de ani. Ea este una dintre cele opt sucursale ale societății Electrica Serv, companie cu capital de stat, care își desfășoară activitatea prin șase agenții de întreținere și servicii energetice, dintre care una la Bacău. Ea se ocupă de întreținerea și reparațiile la instalațiile electrice de distribuție, de alimentare și utilizare a energieie electrice, și efectuează revizii tehnice la toate tipurile de rețele electrice, dar și prestări și închiriei auto, reparații de echipamente energetice, verificări de dispozitive de electrosecuritate sau reparații ale dispozitivelor de măsură și de monitorizare. Zona de operare a SISE Electrica Moldova cuprinde județele Bacău, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași și Vaslui. (Petru DONE)stribuție, de alimentare și utilizare a energieie electrice, și efe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.