Uniunea Europeană a prelungit interdicția de export la carnea și produsele din carne de porc din România în spațiul comunitar pînă la 31 decembrie 2009. Embargoul ar fi putut fi ridicat la sfîrsitul acestei luni, însă apariția focarelor de pestă porcină la fermele Smithfield din Timișoara a facut imposibilă aprobarea unei astfel de măsuri.
„Măsura – ne-a declarat ieri, 14 septembrie, președintele societății Agricola Bacău, Gheorghe Antochi – are um mare impact moral asupra noastră, în primul rînd. Dar și un impact economic foarte important. Și totul ca urmare a propriilor noastre slăbiciuni. Este vorba de neputința cu care autoritățile au organizat și desfășurat acțiunea de combatere a pestei porcine în anii anteriori. Astfel încît nici nu trebuie să ne surprindă măsura care a fost luată. Alături de eforturile care s-au practicat în ultimii ani în zonele defavorizate, pentru cei care nu respectau normele europene de furajare, aceasta a condus la lichidarea, practic, a sectorului intern de creștere a porcilor. Circa 90% din consumul de carne de porc în mediul urban este, în continuare, asigurat din import”. Agricola are nevoie de carne de porc pentru capacitățile proprii de industrializare, dar este afectată pentru că nu poate exporta produse din carne de porc românească. Fabrica societății produce salamuri crud-uscate cerute la export, iar 10% din producția ei totală merge acum la export.Evident, cea mai mare parte este axată pe carne de pui și preparate din carne de pui.
în momentul aderării la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, embargoul era valabil pînă la 30 septembrie anul acesta, însă pesta porcină nu este controlată – menționează documentul Comisiei Europene. Reuniți miercuri la Bruxelles, experți veterinari din cele 27 de state membre au decis prelungirea diferențiată a acestor măsuri, ca urmare a numărului inegal de focare de infecție detectate. „Situația este deosebit de gravă în România, unde în august au fost detectate cazuri în marile ferme comerciale și 164 de cazuri în micile ferme de creștere a porcilor, în primul semestru al anului 2007” – se arată în document. România va putea solicita mai devreme de finele anului 2009 ridicarea embargoului impus de UE privind importurile de carne de porc și porci vii proveniți din țară dacă nu va mai înregistra nici un focar de pestă porcină clasică timp de șase luni – a declarat, pentru Rompres, președintele Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Radu Roatiș. Acesta a precizat că CE ia decizii pe termen lung, din cauza procedurilor, dar, în cazul în care țările cu interdicții demonstrează că îndeplinesc condițiile impuse, pot solicita mai devreme ridicarea embargoului.
Programele de vaccinare împotriva pestei porcine vor continua pînă la sfîrșitul acestui an atît în România, cît și în Bulgaria. Nici Marea Britanie nu poate exporta carne și lapte și produse derivate, ca urmare a febrei aftoase. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.