Domnilor ofițeri, ziua aceasta este una dintre cele mai frumoase din viața mea. Ascultați ce-mi scrie din Bacău, prietenul meu, Constantin Prodan:
Către, Domnul maior Alexandru Fotea,
Comandantul Regimentului 14 Dorobanți.
Noi cei din spatele frontului nu stăm cu mîna în sîn. Cu înflăcărare sîntem alături de bravii ostași români. Comitetul nostru, al „Societății tinerimii”, al „Societății femeilor române” și „Comitetul de binefacere pentru oștenii români răniți”, a adunat prin subscripție banii cu care s-au cumpărat 2.000 de puști moderne „Peabody”. Am mai strîns, haine pentru soldații de pe front, furaje pentru animale, alimente, 400 care de boi, 100 trăsuri. Domnul farmacist Christian Elenbergher a oferit gratis medicamentele necesare tratării soldaților răniți. Vă dorim să izbîndiți în luptă și să vă întoarceți nevătămați acasă.
Domnule maior, băcăuanii vă salută,
C. Prodan
Minunați sînt scumpii mei concetățeni. Altfel voi pleca la luptă mîine. Victoria asupra redutei „Grivița 1” o închin lor.
Zorii zilei de 30 august. Cînd soarele s-a ridicat peste cîmpiile Bulgariei, dorobanții din regimentele 15 și 14 (comandantul Ioan Logadi fiind suplinit la comandă de Fotea) așteaptă semnalul de luptă. Trompeta răsună, baionetele strălucesc în soare, și un „ura” izbucni din piepturile lor. Iureșul lor era de nestăvilit. Turcii îi întîmpină cu un uragan de foc pe neînfricații luptători români. Fără folos. În fruntea lor, cu sabia în mînă, ajutînd acolo unde era mai greu, este maiorul Fotea. Un glonte îi rupe epoletul de pe umăr. Sfidează moartea. E mereu lîngă steagul tricolor. Românii atacă cu înverșunare. Cuceresc cu prețul vieții fiecare palmă de pămînt. Și iată-i sus pe redută. Nu le rezistă nimeni și nimic. Pătrund în locul ce le făcuse atîta rău. Turcii se predau cu sutele. Se aud ultimile împușcături. Curînd acestea încetară. Deasupra redutei „Grivița 1” flutură steagul regimentului. Cu fața înnegrită de fumul exploziilor, și uniforma aproape sfîrtecată, maiorul Alexandru Fotea, zîmbește mulțumit. Avea de ce! Își îndeplinise misiunea față de țară, față de băcăuani. Dar, faptele maiorului Alexandru Fotea n-aveau să se oprească aici. La 7 octombrie conduce cu succes atacul asupra celeilalte redute otomane, „Grivița 2”. 1 decembrie 1877, zi care peste ani avea să fie cea mai importantă pentru poporul român.
Din nou goarna răsună. De data aceasta pentru o ceremonie. Lîngă steagul tricolor, maiorul Alexandru Fotea, eroul celor două „Grivițe”, este avansat „pentru curajul, dăruirea și dragostea față de glia strămoșească”, la gradul de colonel.
10 august 1878. Lîngă „Arcul de Triumf” ridicat pe „Șoseaua Națională”, întreaga suflare a Bacăului se află acolo. Drumul pînă la Primărie e împodobit cu flori și steaguri tricolore. Deodată, cineva strigă „Iată-i!”. Cu muzica militară în frunte, apărură primele rînduri ale „nemuritorilor”, ostașii Regimentelor 14 și 15 Dorobanți. Un „ura”! nestăvilit acoperi împrejurimile. Călare, cu sabia trasă, colonelul Alexandru Fotea, prezintă onorul dragilor săi băcăuani.
Pe pieptul lui strălucesc „Steaua României”, „Virtutea Militară de aur”, „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenței”, „Medalia comemorativă de companie” și ordinul „Sf.Ana”.
Nu a uitat niciodată că aici, la Bacău, în ziua de 21 august 1832 văzuse lumina zilei. Asupra lui, a mîndrilor eroi, se revarsă o mare de flori, fiecare dorind să-i îmbrățișeze sau măcar să-i atingă. Bucuria băcăuanilor a fost imensă, aproape un delir, ținînd mult după miezul nopții.
Alexandru Fotea va activa mulți ani în organizarea armatei române. Pentru meritele sale va fi înaintat la gradul de general de brigadă. Se va stinge din viață în ziua de 2 iunie 1897, la București. La înmormîntarea lui va participa și o delegație a Primăriei Bacău. Pe mormîntul său vor fi puse flori, cu aceste cuvinte:
– Domnule general, sînt florile recunoștinței veșnice ale băcăuanilor! (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns