Deși și-a propus să nu ia nimic în considerare de ziua păcălelilor, Eugenia Harja, directorul executiv la Direcția Județeană de Statistică (DJS) Bacău, a picat, totuși, în plasa unei păcăleli veritabile. Farsa a fost atît de bine pusă la punct încît directorul de la Statistică nu s-a gîndit nici o clipă că gestul ar fi neveridic. în cursul dimineții, directorul Harja a primit un document venit, chipurile, de la Institutul Național de Statistică (INS) care arăta că cererea de angajare pentru locurile vacante pentru DJS Bacău se aprobă. „Ochii mi-au căzut pe prima frază prin care primeam aprobarea pentru unul dintre cele mai mari eforturi ale mele. Am fost pe punctul să semnez, cînd una dintre colege s-a dat de gol pentru că s-a înroșit. Oricum, ar fi fost foarte foarte frumos ca să fie și adevărat”, a spus Harja.
Textul era susținut și cu articole din lege pe lîngă un autentic antet. „Secretara a mers pe formatul adreselor curente transmise de INS, cabinetul președintelui și directorul Direcției de Resurse Umane. Avea și număr de înregistrare, astfel încît era cît se poate de credibil”, a mai spus Harja. Ca gluma să nu se consume doar în biroul ei, Eugenia Harja s-a gîndit că nu ar fi rău să trimită pseudodocumentul prin e-mail la Direcția de Resurse Umane din București, convinsă fiind că directorul acesteia ar savura gluma. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.