Europo, venim!

Civilizația Becali

Val MĂNESCU

Mă numesc Andreea Cosmina Busuioc, am 13 ani și sînt elevă în clasa a șaptea la Școala generală 43 din Bacău. Mie îmi plac mai multe lucruri din viața mea: desenele animate, înghețata, să vorbesc mult la mobil și să mă joc jocuri la calculator. Mai demult, am avut și un cățel foarte drăguț, dar mami l-a dat la niște prieteni care stau la casă pentru că făcea murdărie și dezordine. Mai am o soră mai mică, Mara, cu care nu mă înțeleg pentru că ei îi plac prea mult păpușile. În schimb, am mai multe prietene la mine în clasă și cu ele am ce discuta despre cum o să fie cînd o să fim majore și o să ne crească sîni și tocuri. Mai vorbesc și cu mami, dar mai puțin, pentru că ea e foarte ocupată la magazin.
Eu cu prietenele mele vorbim și cum să ne mai îmbrăcăm și facem schimb de inele sau cercei sau chiar de haine, ca să fim cît mai cool la petreceri. De aceea, mami spune că lumea s-a întors pe dos. Dar ea are 38 de ani. Mai povestim despre Italia sau Spania, unde muncesc părinții lor, iar eu le spun ce știu despre Anglia, unde tatăl meu este constructor și ne trimite bani și cadouri. Noi mereu ne dăm seama că țara noastră nu se compară cu aceste țări foarte
civilizate, din mai multe puncte de vedere. De exemplu, hoția sau curățenia. Într-o zi, tatăl Sorinei a uitat în stația de tren o geantă cu care mergea el la serviciu în care avea și bani. El și-a adus aminte și s-a întors în stație foarte supărat. Dar șeful stației văzuse pe monitorul de supraveghere a cui e geanta, așa că imediat i-a dat-o proprietarului. Numai că, în tren, l-a atacat un grup de trei români și i-au furat geanta.
Sau, în magazinele de acolo sînt anunțuri ca niște reclame mari că să fie atenți străinii la poșete și buzunare că umblă românii furăcioși. Acuma, ai noștri, mai nou, s-au șmecherit și mai mult și scot bani cu
carduri falsificate sau fură bancomatele cu totul. Deseori, ei fac plinul și fug cu mașina fără să plătească. Sau dau lovituri la șopuri de aparate sau bijuterii. De aceea, noi, românii, sîntem foarte rău
văzuți, și lumea se ferește de noi.

Din această scrisoare, eu trag concluzia că mie nu-mi place să citesc, îmi place mai mult să mă uit la filme, să mă plimb sau să mă gătesc. Nu-mi place deocamdată să fumez ca Mona, sau să beau bere sau altceva, cum îi place lui Evelin. Iar cu Estrela nici
nu mai vorbesc de cînd mi-a cerut 20 de euro ca să-și ia o doză. Ca să visezi, nu-ți trebuie doză. Dumnezeu ți-a dat minte pentru asta. Nu te doare dacă o folosești.
Mai am o prietenă într-a opta, o cheamă Angela. Ea este foarte frumoasă și are sînii mari. Paul e prietenul ei și are tatuaj cu navă și rechin și îi dă bani pentru ce fac ei. I-a dăruit un telefon cu cameră și o mulțime de bijuterii. El îi cumpără și țoale beton. O să-i dea și o mașină, cît de curînd, numai să devină majoră, mai ales că Angi e de acord să-i cunoască și pe prietenii lui. Iar după aceea, o s-o
ducă să viziteze Italia.

Noi am fost azi cu școala la teatru. De cîte ori mă plimbam pe centru cu fetele, ne întrebam ce-i în clădirea aia haioasă, cu turnulețe și balconașe ca la animate. Teatrul Bacovia. Vedeam cîteodată și gagii mișto stînd la coadă la intrare, spilcuiți, de ziceam
că e starea civilă și se însoară. Doamna dirigintă ne-a spus că Baltagul e o piesă care se cere la școală și că să dăm cinșpe mii ca să n-o mai citim. Eu am ajuns la fără cinci și n-am mai găsit loc. În sală era ful și la fel și la loje. Un domn mi-a zis să urc la etaj și m-am trezit la ultimul etaj, unde erau băieții, la galerie. Mi-a fost al
naibii de frică să nu cad, că balustrada era foarte joasă. Dacă te uitai în jos, amețeai. Scena era mică de tot, iar sala la fel. În schimb, era distracție, băieții urlau și fluierau cît vroiau, ca la meci, iar noi, fetele, chiuiam. Le-am luat cipilicile la băieți și le-am aruncat în capul celor din sală. Cînd s-au terminat cipilicile, am făcut cocoloașe de hîrtie din cărți și i-am pocnit pe ăia de jos. A fost super.
Doamna aia de pe scenă ne-a zis să fim atenți, că piesa
ne trebuie la liceu, da’ era nașpa, cu costume populare, n-am înțeles mare lucru. Ceva cu un cioban, cu una îndrăgostită, crime, înșelăciuni, chestii, nici un viol bazat. Da’ aveau un praznic haios cu sarmale și Mona a zis că de cînd n-a mai mîncat ea sarmale. Iar madam Vitoria asta de pe scenă nu se lăsa deloc pînă nu-l îngropa creștinește pe Lipan al ei. Nu puteai să înțelegi nimic, că nu se auzea nici în cer, nici în pămînt. Da’ praznicul a fost tare, cu de toate, numai că mîncau numai ăia din spectacol, disperați de viață. Colegii mei urlau și cereau sarmale. Ai lui Angi vroiau vin din ulcelele de lut. Alții cereau baltage. Tot felul de proști. Ce să zic, totuși mi-a plăcut, că era ca niște desene animate cu oameni vii. A fost interesant, mai interesant decît la Zilele Bacăului, unde am mîncat mici și mami mi-a dat voie să beau bere la halbă pentru prima oară în viața mea.
De aceea, eu zic că viața pe care o trăiești tu e mult mai adevărată decît ce trăim pe display.e
civilizate, din mai multe puncte de vedere. De exemp

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!