Europo, venim!

Dead Line

Val MĂNESCU

Provocarea pe care ne-o aruncă Europa odată cu momentul oficial al aderării, parcă-parcă a schimbat ceva în România. Oricît de cîrcotași am fi, oricît de înclinați să vedem mai ales partea întunecată a lucrurilor, nu putem să nu remarcăm că fața orașului s-a schimbat, că Bacăul e mai îngrijit și mai curat. Drumurile-s mai bune, se circulă mai civilizat. Nici cerșetori nu mai vezi așa de mulți, or fi descoperit vreun izvor cu lapte și miere. Oamenii s-au obișnuit cu banii cei noi, cu lanțul scumpirilor, cu centura de siguranță. Resemnați, se fac că o duc bine. Ziariștii nu mai au despre ce comenta. Scriu despre concursul de inspectori școlari, despre directori de spitale, despre aripi liberale, doar-doar vor crea vreun scandal care să mărească tirajul și din care să-și cîștige și ei pîinea. Noroc de calul babii decedat în accident de avion că s-a mai pomenit de Bacău prin presa centrală. Altminteri, urbea noastră seamănă cu un animal uriaș hibernînd între Siret și Bistrița, amețit de ceața amoniacală de la combinatul chimic.
Vine Crăciunul, vine Anul nou, intrăm în Europa. Emoții și speranțe. O fi mai bine? O fi mai rău? Am trecut noi prin atîtea, ne-om descurca și de data asta, dacă depășim complexul de a fi român, dacă vom ști să punem în valoare nu doar inteligența și forța de muncă ieftină, ci, mai ales, să ne regăsim demnitatea de om. în România încă e greu să fii mîndru că ești român. Și, cu atît mai greu în Europa, care ne știe de panglicari, sforari și hoți. De artiști ai supraviețuirii de azi pe mîine. Un brand pe care lumea civilizată nu-l agreează.
*
în România, distracția nu are frontiere. Aici, mai mult decît în alte părți, teatrul a intrat de mult în cotidian. Cine-ar putea uita spectacolul televizat al Revoluției din decembrie, acu’ șaptesprezece ani? Dar hoardele eliberatoare ale minerilor? Apoi, showurile din Parlament, recitalurile politicienilor sau monologurile oamenilor pe care-i vedem vorbind singuri pe stradă după ce și-au achitat facturile la telefoane, gaz și electricitate? Ar mai fi, și asta-i ce-mi amintesc la repezeală, circul Caritas și reprezentațiile, de mare succes la public, cu jnapani – niciodată condamnați! – în fața DNA-ului, și cu spioni, securiști și tot neamul lor – niciodată dovediți! – pe trotuar la CNSAS. Răpirea jurnaliștilor, gripa aviară, fuga lui Omar, al cincilea divorț al Bahmuțencei și penetrarea politicii de către domnișoara Zăvoranu sînt evenimente care definesc tragedia comică specifică românilor. Hohot și lacrimă. Acel rîsu’-plînsu’ național, tranziția bruscă de la starea de extaz la starea de necaz.
Dar ce minunat e spectacolul mediatic! Cît de impresionant adevăr și cîte minunate minciuni! Și ce subtile grosolănii!!! Ce de înjurături și ce de jurăminte! Cîtă miștocăreală inteligentă și cîtă mulțime de dăștepți! Ce de măști! Cîte tone de fard! Ce spectacole nemaivăzute! Uau!!! La teatrul român ne distrăm necontenit. De multă vreme, expresia „asta-i culmea!” nu mai înseamnă că mai mult nu se poate. Zi de zi, năzbîtiile persoanelor publice ne demonstrează că limita incredibilului poate fi depășită. După ce don’ Jiji, în extazul audienței maxime și-n aplauzele tumultuoase ale celor care i-au gustat din pomeni, ne-a arătat ce gambe fine au ciobanii dă Pipera, ne-am minunat auzind că Președintele e de acord cu numirea unui ministru pe care nu-l vrea. Procurorii răutăcioși l-au adus în fața instanței pe fostul prim-ministru la braț cu Dana și cu Zambaccian, citînd ca martori pe… Ceaușescu Nicolae din Călărași și pe Năstase Adrian din Piatra Neamț! Te mai poți mira că, anul ăsta, iarna e ca vara? Te mai poți mira de ceva?
*
Hai să ne prindem de mîini și, mimînd zăpada, să ne facem vînt spre Europa! pa odată cu momentul oficial al aderării, parcă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!