EUROPO, VENIM!

Ursul european

Val MĂNESCU

în mitologia universală, simbolismul ursului este cvasi-pozitv. Datorită blîndeții lui aparente, a lentorii mișcărilor și capacității de a vedea în întuneric, ursul este, în același timp, simbolul morții ca eliberare a sufletului pentru retrăirea unei noi existențe, dar și simbolul reînvierii naturii, al luminii, al soarelui și al focului, spre deosebire de semnificațiile atribuite lupului, care are caracter demonic, satanic, infernal.
Fastuos, mustind de sete de viață și de bărbăție, jocul ursului
(tradiție specific montană, perpetuată din Pirinei și pînă în Himalaia) este, la toate popoarele care-l practică, o tradiție atavică, răscolitoare prin atmosfera de magie inițiatică pe care o degajă.
în timp, obiceiul Jocul Ursului a fost semnalat și descris de istorici și cercetători iluștri. A fost raportat la cultul celui mai mare animal din zona temperată, la cel al zeiței Artemida (a vînătorii, la greci), precum și la obiceiurile mitologice ale dacilor. Zamolxis însuși, elev al lui Pitagora, și-a căpătat numele în urma întîmplării că la naștere i s-a aruncat deasupra o piele de urs care era numită de traci „ZALMOS”.
Cercetătorii fenomenului credințelor religioase au convenit că zeii daci au fost preluați de mitologia romană. Cele două nume care predominau cosmosul spiritual în Dacia pre-romană, Zamolxis și Gebeleizis, sînt legate, după antropologul Rays Carpenter, de cultul magic al ursului. Zelmo – în limba tracă – însemna piele, iar Olxis era denumirea ursului. Numele lui Gebeleizis ar proveni din Meleizis – mîncător de miere. Aceste analize semantico-etimologice autentifică rădăcinile milenare ale jocului de urs pe teritoriul României, ca un obicei cu semnificații complexe date de însăși forma de manifestare care s-a păstrat în aceeași măsură ca ritual, ceremonie și spectacol.
în studiul său „Măștile populare” editat în 1970, Romulus Vulcănescu consacra un capitol important genezei acestei cutume regăsite în Bulgaria, lugoslavia, Italia, Austria, Polonia, Germania, Elveția; firește, în variante cu deosebiri esențiale, dar purtînd, toate, semnul caracterului totemic și sacral al Ursului. Vulcănescu afirma, că, de-a lungul timpului, „pe fondul unor credințe și superstiții geto-dace despre urs, s-au transmis, odată cu măștile – costume de urs, și elemente de cultură care atestă caracterul de animal sacru”.
Pe lîngă măștile-costum de urs care întruchipează personajele principale, în spectacol evoluează ursarul bulibașă – de regulă, caricatură a țiganului-ursar din vechime, care-și cîștiga existența speriindu-i cu urșii lor dresați pe tîrgoveții mai slabi de înger și, mai ales, pe frumoasele tîrgovețe -, doboșarii sau doberii, personajele măști (moșii, babele și Țigăncile, urîții, care creează ambianța euritmică a întregului spectacol).
Perenitatea și vitalitatea acestui obicei se datorează și uzanței tradiționale a medicinii magice populare, ce atribuie ursului și pieii de urs puteri supranaturale. Dar și caracterului viu, evolutiv al
tradiției. în vechime, călcătura usului era socotită panaceu universal. Energia pozitivă emanată de acest animal constituia leacul pentru bolile oaselor, dar și pentru cele ale sufletului. Pînă în zilele noastre, în satele de pe Valea Trotușului persistă credința că fetele îmbrățișate de urs se vor mărita în anul următor, eliberate de frămîntările feciorelnice legate de misterele relației bărbat-femeie. Este o reflexie peste veacuri a cultului fertilității semnalat în toate marile civilizații antice, între care, fără îndoială, cea a traco-geților și a dacilor este una dintre cele mai reprezentative pe continentul european. vineri 29 dec. 06.

URSUL EUROPEAN

VAL Mănescu

în mitolo

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!