EUROPO, VENIM!

Cultură fără limite

Val MĂNESCU

Da, bravo nouă, și merci, thank you, danke schön și molto grazia, Europo, că am trăit și clipa asta istorică: ne luăm buletinul și cîțiva euroi la teșcherea și putem pleca oriunde. Nu tu aprobări, nu tu vize, nu tu pașapoarte. Ei, și? Cum ai făcut primul pas dincolo, amărăciunea că te-ai născut în România îți umple sufletul. Aproape nimic din ce vezi nu seamănă cu ceea ce ai acasă : orașele, drumurile, mașinile, trenurile, casele, totul e altfel făcut și, pe măsură ce vezi mai mult, realizezi că, deasupra concretului, materialului, planează filozofia lucrului temeinic, făurit să dureze peste ani. E supremația pietrei asupra lutului, a șurubului asupra cuiului și a sîrmei, a inoxului asupra fierului. Simți că, acolo, lucrarea omului, oricare ar fi aceea, e făcută să lupte cu Timpul. Ești pe e o altă planetă, unde omul „n-a fost niciodată sub vremuri”. Cronicarii lor consemnau mari bătălii și mari victorii, în timp ce ai noștri transmiteau peste veacuri un adevăr mereu valabil: „Veniră asupra noastră cumplite vremi de acum, de nu stăm de scrisori, ci de griji și suspinuri!” (Miron Costin – 1636-1691). Ce trist, dar ce frumos! Oare se va lăsa bătrînul continent sedus de minunata noastră tristețe, de sentimentul rîsu-plînsului absolut și de algoritmul vale-deal-vale?
Un racursi al tematicii literaturii românești de la origini pînă în prezent ar fi perfect ilustrat printr-un singur cuvînt: lamentație. Povești care te fac să plîngi, cu subiecte dramatice care te răscolesc, cu personaje sublime al căror sacrificiu stîrnește compasiunea. Frumos, ce să zic, dar cît scepticism! Pînă și umorul nostru e cinic.
Mai degrabă ne recunoaștem ca europeni prin aspirații și necesități imediate decît prin vocație. Nimeni nu poate garanta că racordarea culturii românești la spiritualitatea europeană este ceva benefic pentru poporul nostru de scriitori, sau, că, dimpotrivă, adoptarea unui sistem valoric corespunzător celui vestic nu va duce la o aplatizare a modalităților de expresie, la formule lipsite de personalitate în abordarea subiectelor .

Europenii au dovedit la modul concret că înțeleg problemele noastre. Miliarde și miliarde de euro se revarsă peste România pentru modernizarea ei, pentru (re)construirea infrastructurilor, inclusiv cele referitoare la patrimoniu și la cultură. Rămâne de văzut cîtă ardoare vom depune noi în asumarea problemelor Europei: alienarea individului, invazia drogurilor, violența, atacurile împotriva mediului înconjurător.
Cercurile selecte ale elitei literare vestice nu sînt cu nimic mai presus decît elita intelighenției românești nici prin nivelul cultural, nici prin talent sau creativitate, și, în ultimii ani, nici prin cantitatea de informații on line pe care o au la dispoziție. Schimburile culturale din ce în ce mai frecvente sînt dovezi clare că spiritul românesc are căutare, că stîrnește curiozitate, interes și aprecieri laudative. Structura cărților apărute la noi reprezintă situații cotidiene și situații excepționale, dezamăgiri și împliniri, seriozitate și zădărnicie, tristețe și bucurie, altfel spus – înregistrează sentimente general-umane și transpune literar viața oamenilor.
Capacitatea de conectare a culturii române la modelul cultural european depinde, însă, într-un mod firesc și dramatic, de calitatea și cantitatea de informații pe care o poate cuprinde mesajul transmis Occidentului. Iar la acest capitol, am impresia că nu sînt folosite toate canalele de comunicare, că acolo unde nu e lene sau suficiență acționează grupuscule interesate numai de reflectarea propriei imagini, în detrimentul generoasei oferte culturale existente pe piața autohtonă. Institutul Cultural Român, din cîte știu, are acum un program coerent, menit să promoveze valorile românești după modelul British Council, L’Institut Francais sau Goethe Institut, într-o lume obișnuită mai mult să exporte decît să primească, și să și plătească produse culturale provenite dintr-o țară cunoscută în special prin vampiri, dictatori și sportivi. Promițătorul program lansat de I.C.R. anul trecut prevede traducerea și editarea în străinătate a douăzeci de scriitori români din cei mai bine de două sute aflați pe listele de propuneri: Gabriela Adameșteanu – Dimineața pierdută, Daniel Bănulescu (Cine a cîștigat războiul mondial al religiilor?), M. Blecher (întîmplări din irealitatea imediată), Mircea Cărtărescu (Orbitor, I – II), Petru Cimpoeșu (Simion Liftnicul) – publicat deja la editura pragheză Dybbuk, Lena Constante (Evadarea tăcută și din Evadarea imposibilă), Gheorghe Crăciun (Aisbergul poeziei moderne), Filip Florian (Degete mici), Ioan Groșan (Selecție de povestiri), Florina Iliș (Cruciada copiilor), Mircea Ivănescu (Selecție de poezie), Nicolae Manolescu (Antologie din vol. Teme), Ion Mureșan (Antologie de poezie), Constantin Noica (Șase maladii ale spiritului contemporan), Răzvan Petrescu (Antologie de proză scurtă), Andrei Pleșu (Pitoresc și melancolie), Ioan Es. Pop (Ieudul fără ieșire), N. Steinhardt (Jurnalul fericirii), Stelian Tănase (Clienții lu’ Tanti Varvara), Ion Vartic (Cioran naiv și sentimental).
Nu rămîne decît să nu se descopere și pe-aici vreun bilețel portocaliu, ori vreo scrisoare pierdută care să dea, mă-nțelegi, mon cher, totul peste cap.entație. Povești care te fac

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!