Ministerul Sănătății duce birocrația la extrem
Furnizorii de servicii medicale care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău vor fi evaluați, din nou, de către aceasta. Decizia conducerii Ministerului Sănătății (MS) este cel puțin surprinzătoare, cele peste 700 de unități medicale aflate în relații contractuale cu CAS Bacău trecînd o dată prin sita acesteia și a Autorității de Sănătate Publică chiar în decembrie anul trecut. „De data aceasta va fi o evaluare definitivă. Va avea valabilitate doi ani”, explică măsura doctorul Mihai Ichim, purtătorul de cuvînt al CAS Bacău, deși ultima evaluare nu a fost considerată nici un moment ca fiind provizorie. Mai mult decît atît, evaluarea dispusă de MS nu aduce nimic nou față de cea anterioară în ce privește criteriile cărora trebuie să le corespundă furnizorii pentru a intra în relații contractuale cu CAS Bacău. Dimpotrivă, criteriile sînt aceleași și suferă în continuare de un formalism dus la extrem. O recunoaște și reprezentantul CAS Bacău. „Criteriile nu sînt concludente cu privire la calitatea actului medical pe care îl prestează fiecare furnizor”, mai spune doctorul Ichim. Standardele de evaluare sînt, de fapt, criterii generale și de bun simț pe care orice spital, cabinet etc., din cea mai puțin avansată țară, trebuie să le îndeplinească.
Nu există un standard
în lista lungă de condiții cărora trebuie să le corespundă unitățile medicale nu există nici un standard de calitate la nivelul căruia ele trebuie să se ridice. Dacă luăm ca exemplu spitalele, condițiile impuse sînt vag precizate. Astfel, pentru a intra în relații contractuale cu CAS Bacău, spitalele trebuie să aibă „dotare cu echipament și aparatură în conformitate cu structura aprobată”, dar nu se menționează nimic despre nivelul de performanță pe care ele trebuie să îl aibă. Serviciile pe care spitalele trebuie să le ofere asiguraților țin de respectarea normativelor pentru prevenirea și combaterea infecțiilor nosocomiale (intraspitalicești), evidența bolnavilor, a tratamentului, consultațiilor și serviciilor medicale prestate, aplicarea protocoalelor terapeutice, asigurarea alocației zilnice de hrană adecvate pacienților, în concordanță cu afecțiunile și recomandările medicale și în cadrul alimentației stabilite de lege, întocmirea și afișarea criteriilor de prioritizare pentru accesul la serviciile oferite în cazul listelor de așteptare și altele, la fel de succint exprimate. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.