DNA Bacău a finalizat un nou dosar de corupție în care sunt cercetați oameni din conducerea Primăriei Bacău. Procurorii anticorupție au trimis în judecată 16 inculpați, printre care funcționari din Primărie, dar și persoane fizice și firme implicate în proiectul Sistemul de Management al Traficului. Este vorba despre celebrele „asfaltări la caiet”, de pe străzile Mioriței, Bălcescu, Mărășești și Republicii. Ziarul de Bacău a prezentat în exclusivitate faptul că DNA a deschis o anchetă în acest caz.

Potrivit unui răspuns oficial transmis la solicitarea redacției, la data de 3 martie 2026, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, după ce anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a inculpaților.
În centrul dosarului se află Piștea Ciprian-Octavian, care la momentul faptelor ocupa funcția de administrator public și coordona implementarea proiectelor cu fonduri europene. Acesta este acuzat de instigare la folosirea unor documente false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Un alt nume cunoscut este Adrian Anghrl, la data faptelor director al Agenției de Dezvoltare Locală Bacău din cadrul Primăriei municipiului Bacău și manager de proiect, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat
obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma tentativei și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În același dosar mai apar alți 14 inculpați – persoane fizice și societăți comerciale – acuzați de complicitate la aceleași fapte.
Ce acuzații aduc procurorii DNA
Ancheta vizează modul în care au fost depuse documente la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în cadrul proiectului „Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicicleta”, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură urbană din municipiu.
Concret, procurorii susțin că două dispoziții de șantier transmise de Primăria Bacău ar fi conținut informații nereale. Documentele ar fi atestat existența unei dale de beton la doar 4 cm adâncime în mai multe intersecții, fapt care ar fi împiedicat realizarea forajelor conform proiectului.
În realitate, aceste situații nu ar fi existat, iar scopul ar fi fost modificarea proiectului tehnic, astfel încât să fie asfaltate integral, în afara obiectivelor inițiale, mai multe tronsoane de drum din oraș.
Este vorba despre artere importante precum Mioriței, Nicolae Bălcescu, Calea Mărășești și Calea Republicii, unde lucrările ar fi fost extinse nejustificat.

Al patrulea dosar DNA pentru Ciprian Piștea, managerul public al Bacăului
Ciprian Piștea a ajuns să fie cercetat sau trimis în judecată în nu mai puțin de patru dosare instrumentate de DNA Bacău. Acesta a fost trimis în judecată în dosarul ce vizează plăți către firma FIP Consulting, în cadrul aceluiași proiect european – Sistemul de Management al Traficului. Tot în cadrul SMT, Piștea este cercetat pentru că ar fi aprobat în mod repetat plăți către societatea Hidro Salt-B-92 pentru montarea de pavele care nu au fost însă puse în operă. De asemenea, administratorul public mai este trimis în judecată și în dosarul parcărilor de biciclete, alături de mai mulți funcționari din Primăria Bacău.
La fel ca Piștea, Adrian Anghel este trimis în judecată în alte două dosare de corupție. Este vorba despre dosarul de la HUB Orizont, dar și în cel ce vizează plățile către FIP Consulting.
Nu mai poate el de dosare, își vede liniștit de treabă. Nu o să pățească nimic.
Asistam, uimiti, la culpabilizarea administratorului public, dar Viziteu care semneaza (doar daca nu deleaga competentele si are doar cunostiinta despre toate aceste manevre oneroase…) nu are vreo vina?
Este imaculat ca Alba ca zapada?
Adica a vrut sa asfalteze pe bani europeni, si procurorul roman il acuza..Ba da destepti mai suntem..Sa dam in gropi in continuare atunci..Multumiri anchetaciosilor🤦♂️
pe principiul a furat, dar a și făcut.. 😉
E imun la orice. Este un ZEU ! Voi muritorilor nu stiti ce vorbiti.
Un găinar
Pai orasul cum sa arata frumos daca astfel de oameni si au batur joc de el.. in frunte cu vizitiul lor ?!
Un lucru este cert: acest primar, prin lipsa de respect totală arătată băcăuanilor la stabilirea taxelor și impozitelor, nu mai poate fi acceptat și tolerat. Un nepriceput care risipește banii comunității!!
Viziteu pe cand?
Când te gândești că era un desculț în 2020 și acum se plimba cu ultimul model de BMW și locuiește la vila in Sărată vecin cu domn’primar ,pare a prins ceva cașcaval de la toate golanelile useriste. piștea mami-i voastre de hoți susținuți de securiști.
Ce-ar fi să lăsați un judecător să arate dacă e vinovat sau nu ? Că de judecăți populare e sătula Românica…. La câți specialiști avem pe fonduri europene pe aici, n-aș pune mare bază pe aprecierile lor! Una e să critici mizeria și șantierele din haznaua de oraș și altceva e să-ți spui părerea pe achiziții publice!
Nu plânge Ana.. când șpaga se revarsă… ;))
Gro(a)za. Tu esti?
Ce contează, coafura UIP ul rezista.