Expropriați în capitalism

Administrator

Construcția noii stații de epurare a Bacăului face victime colaterale. Trei proprietari de pămînt care au teren la Barați vor fi expropriați de Regia de Apă. Oamenii nu se împotrivesc, însă vor să fie despăgubiți la valoarea reală a terenurilor. în timp ce prețul pieței este de circa 20 de euro/mp, RAGC le oferă sume cuprinse între 5 și 7 euro/mp.

La Barați, în comuna Măgura, într-o zonă care se va trasnforma în noul El Dorado al constructorilor de vile, RAGC vrea să construiască o stație de epurare a apelor uzate. Investiția face parte din proiectul finanțat de Uniunea Europeană pentru aducțiunea de apă a Bacăului de la Valea Uzului. Regia de apă a cumpărat deja 18.000 din cei 21.000 de metri pătrați necesari. Restul terenului este deținut de trei proprietari care nu vor să accepte prețul oferit de numai 5 euro pe metrul pătrat.

Expropriere de utilitate publică

„Domnule, prețul pieței în zonă este de 20 de euro pe metrul pătrat. Un vecin a vîndut acum 10 ani cu 15 euro. Cum să accept eu să-l vînd cu numai cinci euro cît mi s-a oferit?” – se întreabă Constantin Niță. El este unul dintre cei trei care se împotrivesc exproprierii. Zona a fost declarată „de utilitate publică” de către Consiliul Județean. Prin urmare, RAGC poate cere instanței exproprierea pentru utilitate publică a pămîntului. Regia a depus deja actele la Judecătorie și așteaptă ca dosarul să fie selectat de computer și dat în lucru unui judecător. Prețul oferit a fost stabilit de o expertiză pe care Niță o contestă: „Ei au spus că pămîntul meu nu are cale de acces și din cauza asta mi-au scăzut valoarea. Dar nu s-au uitat că între terenul pe care-l vor ei și drum este tot pămîntul meu pe care este casa mamei și grădina” – spune Constantin Niță.
Practic, expertul a pus pe schiță terenul dorit de RAGC și a tras linie la un capăt. A spus că dincolo de limita pusă e alt pămînt și, deci, nu există cale de acces.

„Mi-au luat pămîntul săgeată”

La fel de nemulțumit este și Lazăr Mondan. „Mi-au luat terenul ‘săgeată’ și nici nu mi-l plătește măcar ca la ceilalți, care au primit 7 euro. Pentru că eu am drum de acces” – spune Mondan. Nemulțumirea lui e dată de faptul că RAGC vrea să-i ia pămîntul în diagonală – săgeată, adică. „Nici nu-l plătesc ca lumea, și nici cu ce rămîn nu mai pot face nimic. Nici nu mai am cum să bag tractorul. Măcar să-l ia tot” – spune el cu năduf. Ceilalți din zonă au vîndut cu pînă la șapte euro metrul pătrat. Nu-i intersa prea mult prețul pentru că nu au vrut să-și mai bată capul, erau moștenitori. în plus, evaluarea e din 2005, cînd un euro valora 37-38.000. Acum cei cinci euro oferiți valorează mai puțin.

„S-o creadă ei că-l dau cu 7 euro”

Cel mai nemulțumit este, însă, Iordache Cojocaru. La cei 77 de ani ai săi el iese cel mai păgubit. Pămîntul lui e chiar la drum și i se oferă doar 7 euro. Pierderea lui este de 45.000 de euro. „Pe mine mă evaluează la teren extravilan. O fi fost demult extravilan, dar acum casele și vilele au ajuns aici. Și Bacăul a fost extravilan pe trei sferturi cîndva” – spune el. „Eu simt valoarea acestui pămînt, am lucrat 40 de ani în proiectare. Alții primesc înapoi palate și munți întregi iar mie îmi ia pămîntul cu forța pe un preț de nimic. Ăsta e furt, nu altceva”.
Pentru pămîntul pe care Regia de Apă vrea să-l ia la preț de nimic, familia lui Iordache Cojocaru a suferit mult după război. „Pentru că aveam acest pămînt, am fost trecuți în categoria ‘mijlocașilor’ și a trebuit să plătim impozite și să dăm cote de produse imense. Eu n-am avut voie, tot din această cauză, să primesc bursă la facultate. S-o creadă ei că-l voi da cu 7 euro”.
Cojocaru are 3.400 de metri pătrați. Au fost 3.850, dar cîteva sute de metri au fost luate tot de Regia de Apă pentru construcția rezervoarelor, pe vremea comuniștilor.

RACG: „Nu putem plăti prețul pieței”

Directorul Regiei de Apă, Adrian Craiovan, spune că nu poate plăti prețul cerut de proprietari. „Eu folosesc banul public. Evaluatorul a stabilit un preț, s-a făcut dosar, în funcție de mărimea suprafeței și de utilități. Acești cetățeni ar vrea să primească prețul pieței, însă nu am temeiul legal ca să plătim din banul regiei. Eu îi cred că vor mai mult, dar nu putem plăti prețul pieței” – spune Craiovan.
Regia a depus dosarul de expropriere în instanță la Judecătoria Bacău. (Răzvan BIBIRE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.