Fără prejudecăți

Doamne și… doamne-doamne!

N-am fost, nu sînt și nici nu vreau să pozez în puritan. âmi displac fățărnicia și falsele maniere, cele de paradă. Mă străduiesc să am un comportament cît mai normal, din respect față de mine însumi și din dorința de a nu-i agresa, cu ceva, pe cei cu care mă intersectez. Nobles oblige!, spune francezul, și-i dau dreptate.
Constat – și asta nu de ieri – de alaltăieri, că patima fumatului se extinde precum molima; cu precădere printre adolescenți de ambele sexe, dar și printre femeile în toată firea. Iarba dracului face prozeliți, vorba marxismului – zi de zi, ceas de ceas și în proporții de masă. întru desfătare sau alinare? Se fumează în draci, de parcă ar veni sfîrșitul lumii! Acasă, la serviciu, în crîșme, la coadă; dar mai ales pe stradă. Pretutindeni. Chiar și prin closete au început să apară chiștoacele… Să fi devenit tutunul un panaceu al tuturor lucrurilor, stărilor, bune sau rele? Un moft universal, o dovadă a eleganței în purtări sau o mostră de propășire materială? Efect al mimetismului și o probă de mîrlănie autentică? înclin să cred că respectivul nărav are cîte ceva din toate acestea. Care, însă, nu mă privesc direct și personal, nefiind eu moralistul universal. Pot doar să exclam: fumați? vă privește!; dar nu-i intoxicați și pe alții!… Altceva vreau să zic, și o și spun: pe străzile României, inclusiv pe cele ale Bacăului, au apărut de ceva vreme o multitudine de cratere miniaturale fumigene ambulante. Sînt fuioarele de fum alb-albăstrui ce se degajă în atmosferă de la țigările unor distinse doamne care și-au făcut din pufăitul pe stradă un modus vivendi al eleganței feminine. Privindu-le, nu știu ce să cred: ori codul manierelor trebuie aruncat la gunoi – ca fiind „fumat” pînă la filtru, cu tot cu principii și norme, închipuind o lume apusă, trecută, demodată, ori asaltul modernității ignoră totul și promovează non-valorile instalîndu-se la rangul de virtute. Mărturisesc cu mîna pe inimă că așa ceva n-am văzut prin cele țări ale Europei. Țigara e cvasiabsentă pe stradă. Nu există. Nu mai zic din gură de femeie.
Din cîte se (mai) știe, fumatul ar trebui să facă parte doar din intimitatea sexului frumos; cu el, cu acest „viciu fermecător în gura unei doamne” – după cum se exprima un reputat eseist francez -, ar trebui să ne întîlnim și să ne complementăm doar în saloane, la recepții, în cadrul familial sau al amicilor. El, însă, ne asaltează de petutindeni, a devenit vulgar, violent și acaparator. Doar din biserici mai lipsește. Deocamdată. A devenit noul Cavaler al Virtuții. Se insinuează și domină. E imbatabil. Cuibărit în gură de femeie dobîndește distincție (se crede!), mai ales dacă chipul care o poartă și trupul ce-o susține e bine îmbrăcat, poartă bijuterii, are sprîncenele pensate cu grijă și fardurile sînt perfect armonizate. înseși gesturile de a extrage țigara din pachet, de a o aprinde, de a inspira și expira fumul capătă conotații de parvenire, într-o expresie studiată și afișată cu ostentație. Nu contează reacțiile adverse. Acestea nu există. De fapt, sînt trecute cu vederea. Deranjul pe la esofag? Pardon, păstrați distanța dacă nu vă place fumul!… „Există tot atîtea vicii care provin din faptul că nu ne stimăm îndeajuns, ca și din acela că ne stimăm prea mult” (spunea Montesquieu). Ori, se știe că de la sublim la ridicol nu e decît un pas. Pe care-l faci, sau nu! Așa cum de la „doamne” la… „doamne-doamne!” distincția ține de maniere; le ai, sau doar crezi că le ai. Depinde de… țigară și de plăcerile ei.

Mihai BUZNEAtă cu ost

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!