Fără prejudecăți

Net, nu… niet!

Mihai BUZNEA

Atracția nemăsurată a banului spală omul de virtute și-l dezbracă de orice însușire ce ține de moralitate: decență, înțelegere, măsura lucrurilor, echilibru, respectul de sine și față de ceilalți, dar și de legalitate. „Unde interesul dictează, acolo nu există adevăr; stat pro rational voluntas, voința i se substituie argumentului și cu apetiturile nu se discută” – spunea poetul și publicistul Mihai Eminescu. Magistrații de elită ai țării au reușit să se dea serios în stambă și cu prilejul recentelor sărbători de iarnă. Intrați, parcă, în zodia ridicolului, ei au scandalizat o nație întreagă și și-au atras oprobiul unanim al celor care așteaptă de la ei actul justițiar. S-a demonstrat, însă, încă odată, adevărul unei strămoșești zicale care ne temperează așteptările: cine-mparte, parte-și face! A fost, mai întîi, scandalul premierilor de sfîrșit de an. Văzîndu-se „pe alt tabel”, seniorii zeiței Nike au sărit la gîtul juniorilor, care beneficiaseră in corpore de prime substanțiale pentru realitatea românească: 17 milioane de lei vechi, net. S-a dorit ajutorarea tinerilor cu vechime puțină, de pînă la trei ani, dar și cu salarii modeste, cît și stimularea acestora pentru a rămîne în sistem – a motivat ministrul Justiției respectiva premiere. De ce ei da, iar noi nu?!, au ripostat mai-vîrstnicii, considerînd gestul ca pe o discriminare negativă. Apele încă nu s-au liniștit, și nici nu se poate aprecia ce întorsături vor lua lucrurile, fiindcă în materie de interese pecuniare cu personaje în robă nu se știe niciodată la ce soluții se poate ajunge. Pusă în priză de un astfel de subiect, presa a antamat, în aceste zile, o altă fațetă a adevărului legat de „ochiul dracului”: magistrați maeștri – pensionați sau demisionați din varii motive de pe la instanțele superioare, precum Consiliul Suprem al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiție, înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul General, dar și parlamentari din ambele tabere – Putere și Opoziție – și-au „trîntit” pensii „gheboase” – de 75 – 80 – 90 de milioane de lei, după care s-au recocoțat pe scaune cam la fel de înalte în posturi de judecători, procurori, arbitri ori profesori universitari cu statut de colaboratori, de unde încasează salarii pe măsură, tot de ordinul zecilor de milioane; astfel că veniturile lunare ale unor astfel de personaje încep de pe la 160 de milioane de lei, tot net, ajungînd chiar să depășească 300 de milioane!!! „Curat-murdar, pardon!”, după cum ar exclama nenea Iancu, dacă s-ar mai afla printre noi. Perfect legal – consideră „maeștrii”, invocînd legi, proceduri și facilități adoptate de ei înșiși spre a se adăpa pe săturate din banul public. Și asta, în condițiile în care muritorul de rînd – funcționarul, dascălul, muncitorul, pensionarul – primește doar mărunțiș pe post de salariu ori pensie…
Sentimentul că sistemul public de pensii este o hidră cu un număr nelimitat de capete devine tot mai acut. Telenovela cu magistrații în roluri de răsfățați ai soartei nu putea rămîne unicat în modelele democrației de tip românesc. Cu puțin înaintea recent-petrecutelor sărbători de iarnă, în plină lună a cadourilor, parlamentarii noștri au ținut să-și tragă, la rîndul lor, „partea leului” supunînd votului, adică lor înșile, un proiect de lege prin care se instituie pensia de serviciu, parlamentară – cîte 3 milioane de lei pentru fiecare an servit în forumul legislativ cel mai înalt al țării!!! Plus alte drepturi: asistență medicală și medicamente gratuite, pașapoarte diplomatice, transport gratuit clasa I pe toate mijloacele; se-nțelege, în tandem cu membrii de familie. Dacă după toate aceste împărțeli mai rămîne ceva, acel ceva se împarte săracilor, adică „prostimii”, sub forme de danii în cadrul sistemului unic de asigurări sociale de stat. Șanse minime, de altfel, fiindcă în primele rînduri ale favorizaților se mai află avocații, notarii, polițiștii, militarii. Adică, toți cei care fac legea, sau o aplică. Cei ce o suportă trebuie să stea la mila „domnilor”…
Patima folosului nemeritat, exagerat, nerușinat, orbește și murdărește. Dar, vorba împăratului roman Vespasian: banul – „non olet” (banul nu are miros), sau cea a poetului latin Juvenal: „Lucri bonus est odor ex re qualibet” (cîștigul, de oriunde ar veni, are miros plăcut). Așadar, nu contează deloc că „banul e ochiul dracului” care n-aduce fericirea – susțin puritanii, pentru ca pragmaticii să exclame: dacă sînt puțini! Ori, printre magistrații și parlamentarii noștri romanticii sînt rara avis. Obrazul de toval e la putere! Restul nu contează; cîinii latră, caravana trece… e temperează așteptările: cine-mparte, parte-și face! A fost,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!