Filtrele de dezinfecția aviarei, între necesitate și spectacol

Soarele arzător te doboară. în stradă, căldura, amplificată de asfaltul încins, este și mai cumplită. Nici urmă de umbră. Doar vîntul mai adie din cînd în cînd și aduce către mașinile oprite la filtru un miros înțepător. Patru oameni îmbrăcați în uniforme și costume de protecție stau de dimineață în picioare. Unii dau bonuri de intrare în Agăș, alții stropesc mașinile care ies din localitate, iar alții verifică autoturismele de eventuale orătănii. Sînt politicoși, deși disconfortul fizic este evident. Călătorii nu sînt vinovați cu nimic pentru starea lor psihică sau chiar fizică. Dom’ Marinică e „cosmonautul” care stropește roțile mașinilor cu un lichid albăstrui la culoare. „Acuma e soluție doamnă, ce-ați văzut dumneavoastră data trecută era praf diluat cu apă!”, spune și se mișcă agil, de parcă abia ar fi intrat în tură. Nu-i așa. E în picioare de la șase dimineața și va mai rămîne în stradă pînă seara, la aceeași oră, cînd îi vine schimbul de noapte. Lucrează 12 ore zilnic și primește 300.000 de lei pe zi de la primărie. Aflu de la ceilalți „colegi” de suferință ai lui că este fochist sau sudor la una din școlile din Agăș. Mustața mare îi lărgește zîmbetul și mai mult. Nu pare deranjat de mirosul care degajă la fiecare adiere din pompa cu care pulverizează roțile mașinilor. Mai scuipă din cînd în cînd în lături, ca să înlăture stropii care i-au ajuns în gură. Are și mască, dar căldura sufocantă l-a determinat să renunțe la ea. A fost de ajuns în primele zile, cînd și temperatura era mai blîndă. O boare de vînt aduce și spre noi un damf înțepător de dezinfectant. Nu-mi place și nu mă pot opri să nu mă întreb cum de rezistă bărbatul îmbrăcat din cap pînă în picioare în alb.
âl întreb dacă mai are soluție. Bărbatul zîmbește și mai larg. „Mai am. Da’, ce, vă trebuie și dumneaovastră să dați după ceva vrăbii care vă vin la fereastră?”, întreabă omul, mucalit. între timp, de „covorul roșu”, așa cum numește dom’ Marinică pătura îmbibată în dezinfectant pe care trebuie să treacă mașinile, se apropie o Dacie veche. La volan, un călugăr. în mașină, numai măicuțe. Nu se știe unde merg, dar părintele coboară repejor de la volan și deschide portbagajul mașinii. Apoi, pleacă binecuvîntînd pe toată lumea.

„De s-ar termina odată!”

Coechipierul lui, mai tăcut, e un jandarm tînăr, care pare preocupat mai mult de treaba lui. Să ia bonurile date de colegii lui în capătul celalalt al Agășului și să verifice dacă șoferul n-a staționat cumva mai mult de 20 de minute în localitate. O văcuță agitată se învîrte mai mult pe stradă decît la pășune. Trece dintr-o parte în alta a șoselei. „Cred că are vițel acasă, de asta n-are stare”, spune agentul șef, care făcea de strajă la împărțit bonuri în stradă și despre care aflu că-l cheamă Zînel Gogu și că vine zilnic din Slănic Moldova, de unde locuiește. „Eu sînt de la poliția rutieră de la Drumuri naționale din Onești. Fac zilnic cam 100 de kilometri pînă la filtrul de la Agăș, să-i ajutăm pe colegii noștri. De s-ar termina odată, că e epuizant, iar colegul meu de la postul din comună parcă lucrează în Kosovo, așa arăta zilele trecute cînd l-am văzut la filtru”, a povestit bărbatul, îndreptîndu-se către un alt autoturism.
„Ați mai fost pe la noi? Veți intra într-o zonă contaminată de virusul gripei aviare. Vă rugăm să nu staționați pe teritoriul comunei, să nu luați pasageri și să predați bonul de intrare în localitate colegilor mei de la capătul filtrului. Dacă veți staționa mai mult de 20 de minute, cît vă trebuie să străbateți cei șase kilometri de șosea, veți rămîne în carantină în localitate nu veți mai putea pleca”, repetă polițistul pentru a nu se știe a cîta oară replica de întîmpinare a șoferilor care vor să tranziteze Agășul.
Se îndreaptă apoi agale, toropit de căldură, către un stîlp de telegraf și scoate dintr-o scobitură o sticlă de apă minerală. „E caldă, dar e mare și setea. Eu îmi aduc apă cînd vin la tură pentru că la chioșcul ăsta n-au decît suc de ăla prost, la bidoane, nu aduc apă minerală”, spune bărbatul. âși mai scoate din cînd în cînd chipiul, care pare mult prea strîmt, dar și-l pune la loc de cum se apropie o altă mașină. în spatele lui, dom’ Marinică stropește intenționat cu dezinfectant picioarele unui șofer care a coborît să arate jandarmului portbagajul. Așa face cu toți cei pe care îi cunoaște și nici unul nu se supără.
întreb cu glas tare care-i rostul acestor cheltuieli imense cu forțe de ordine dislocate la filtre, cu substanțe dezinfectante aruncate pe șosea și pe roțile mașinilor. „Păi, ca să prevină răspîndirea virusului în caz că vreuna dintre mașinile din trafic omoară vreo găină din localiate care are aviară. Că doar nu credeți că virusul se lipește de roțile mașinilor sau că stă numai pe stradă”, îmi răspune o voce de bărbat din curtea chioșcului unde se vindea numai suc prost la bidon de doi litri. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!