C-max este un Ford care a reușit să se impună prin plusul de spațiu și dinamicitate pe care le aduce Cei de la Ford explică numele său astfel: litera „C” semnifică, confort, confidence (încredere) și control, iar „Max” semnifică ceea ce Ford dorește să obțină: maximul. Monovolumul compact are o lungime de 4,330 metri, o lățime de 1,83 metri și o înălțime de 1,6 metri și poate primi cinci pasageri, se prezintă cu un habitaclu îmbucurător de flexibil. Cele trei scaune individuale din spate se pot glisa pe lungime sau pe diagonală, rabata sau demonta. Volumul portbagajului variază între 460 de litri și 1620 de litri. Cei de la Ford au pus pe acest autoturism două motoare absolut noi, care dispun de Euro 4, cu 1,6 litri care dezvoltă o putere de 109 CP. Motorul cu capacitatea cilindrică de 2 litri dezvoltă o putere maximă de 136 CP. Consumul acestui tip de C-Max este evaluat la sub șase litri la suta de kilometri. Motoarele C-Max au fost dotate încă din 2004 cu filtru de particule. C-Max-ul mai are și o variantă pe benzină de 1,8 litri care dezvoltă o putere de 120 CP. Trenul de rulare este preluat de la Focus, dar modificat, dă o notă sportivă acestui autoturism. C-max-ul oferă și siguranță și dotări multiple. Dotarea de siguranță are integrat Intelligent Protecțion System (IPS), airbag-uri frontale în două trepte, airbag-uri laterale pentru șofer și copilot. Pe lîngă acestea C-Max mai are și airbag pentru cap și umeri, în față și în spate, control de stabilitate, ABS cu distribuitor al forței de frînare și asistent de frînare. Prețul atractiv și consumul mic întregesc oferta acestui model de Ford. Dealerul băcăuan Neco Motors, cu sediul în strada Narciselor 14 Bis, se declară mulțumit de vînzările avute cu acest model. Aspectul și siguranța pe care le oferă C-Max-ul îl fac să fie numai potrivit pentru străzile noastre. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.