Fragmentarium

Constantin CĂLIN

„Totdeauna m-am întrebat de ce s-a dat voie femeilor să intre în biserici. Ce pot oare vorbi cu Dumnezeu?” Charles Baudelaire, autorul acestei cugetări, n-avea dreptate. Femeile au multe să-I spună lui Dumnezeu, mult mai multe decît avem să-I spunem noi, bărbații. Mă conving mereu de aceasta, privind-o pe nevastă-mea cînd își face rugăciunile. Invariabil, ale ei sînt mai lungi decît ale mele și au o cu totul altă expresie a devotamentului. Nu știu ce anume zice. Cred că ne pomenește pe toți din familie și-I relatează „poveștile” fiecăruia, actualizate pe baza celor mai recente întîmplări. Vorbește amănunțit, căci e cea mai documentată asupra nevoilor și aspirațiilor noastre. Baudelaire greșește fiindcă – se pare – nu întrevedea posibilitatea altor discuții cu Dumnezeu decît teologice. Un fel de seminar pe marginea Scripturilor. Femeile demonstrează însă că restricția sa e o prejudecată. De vreme ce le ascultă, înseamnă că Dumnezeu e curios de ce-I spun. Pentru asta vine aproape, încît, cu ochii închiși, ele L-ar putea atinge cu genele.

„Cel mai inteligent român născut sub domnia mea este domnul Take Ionescu”, ar fi spus odată Carol I. Afirmația e nu numai inexactă („Tăkiță” s-a născut în 1858), dar, prin superlativul ei, e și insultătoare pentru toți contemporanii acestuia. Regele nu vedea – deduc – dincolo de ograda politicii și nici nu disocia între inteligență și caracter. în plus, cred că a făcut acea caracterizare înainte de a fi citit pamfletul „Floarea de crin” al lui Delavrancea (1913), în care acesta îi înșira toate „apostaziile”. „La început d. Take Ionescu a fost rosetist înfocat, precizează dramaturgul. Pe urmă a devenit brătienist cu zgardă, pentru ca puțini ani mai tîrziu să-l găsim făcînd cea mai strașnică opoziție lui Ion Brătianu”. După un stagiu de „independent” – rezum – a intrat în partidul conservator, de care, cînd „s-a simțit destul de tare”, s-a despărțit, înființînd partidul conservator – democrat. La cele de mai sus s-ar putea replica, desigur, că nici Delavrancea n-a fost chiar un monument de consecvență ori că oportunismul descalifică moral, nu intelectual. Chestiunea nu poate fi tranșată pe scurt. Dificultatea pornește de la variațiile în interpretarea cuvîntului „inteligent”, care, dacă faci anchetă printre mai mulți inși, ajungi la concluzia că înseamnă lucruri contradictorii. Pentru unul „inteligent” e cel care vorbește mult (cazul lui Take Ionescu), pentru altul cel care e reținut și tace; pentru unul cel ce are succes momentan, pentru altul cel ce are dreptate peste timp etc. La care din înțelesuri s-o fi oprit, totuși, Regele făcînd acea afirmație care surprinde și azi?

într-o evocare pe care am ascultat-o în urmă cu aproape douăzeci de ani la BBC, Emil Turdeanu (mort între timp) amintea că deviza istoricului literar Nicolae Cartojan, marele nostru specialist în literatura veche, era: „Scrii sau lucrezi dacă ai ceva nou de spus”. Simplă și memorabilă. încerc s-o detaliez. Dacă o preiei, ar însemna, mai întîi, să știi de fiecare dată de la ce pleci, adică întreaga bibliografie. Cu deviza amintită s-ar putea ajunge la mari simplificări în viața intelectuală. Drumurile cercetării ar fi mai drepte și mai ferme. în primul rînd, s-ar evita repetițiile. Am avea, de pildă, mai puțini „eminescologi” și mai mulți interesați de „petele albe” ale istoriei literare. Soarta autorilor de „raftul al doilea” și cea a „mărunților” ar fi mai puțin vitregă. Ar fi dreptate pentru toți. Nu-mi place roiala din jurul „scriitorilor capitali” și pustiul din jurul celorlalți, despre care, sigur, s-ar putea spune ceva nou. Am observat-o, nu o dată, și la alegerea subiectelor pentru tezele de licență. E multă ușurătate și fudulie în acest comportament, iar una din consecințe o constituie nepotrivirile. Croitorii de gherocuri devin croitori de fracuri. Bineînțeles că greșesc. întotdeauna pe undeva se ițește caricatura. Deviza lui Nicolae Cartojan are un substrat etic: ea stimulează convingerile, exclude imposturile, aflatul în treabă, concurența neloială, sabotajele.

Simțurile sînt „uși ale patimilor”. Cei vechi recomandau ca ele să stea mai mult închise. Idealul era să ai „mintea lină și ridicată”. Modernii nu mai au această dorință, care venea din cumpătare, din înfrînare, din ținerea unor „axioame”, din „auteraxia” (ataraxie). Privilegiind sexualitatea, contemporanii noștri acceptă toate genurile de tulburări. Chiar dacă uneori ar vrea, nu mai pot să aibă „mintea lină”, și nici „ridicată”, de vreme ce frivolitatea și derizoriul au pus stăpînire pe ei. Timpul pe care îl acordă gîndirii lucrurilor înalte e cu mult mai scurt decît cel acordat lucrurilor banale, joase, poate și josnice. De unde știu aceasta? Din textele lor, cel mai adesea lipsite de cer și de stele.amnă că Dumnezeu e curios de ce-I spun. Pentru ast

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!