Școala de Studii Comerciale Bacău deschide astăzi, 4 aprilie, a treia serie de cursuri de pregătire a funcționarilor din primării cu atribuții privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale. Cursul este susținut în colaborare cu Centrul de Informare și Consultanță pentru întreprinderile Mici și MIjlocii din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, în serii de cîte două zile. Tematica acestui curs a fost organizată sub titlul „Reglementări privind formalitățile de eliberare a autorizațiilor pentru persoane fizice și asociații familiale”. „Sînt abordate – ne declara directorul Școlii de Studii Comerciale, Maricica Șova – procedura de autorizare, cu prezentarea legislației specifice, condițiile de autorizare, documentația necesară emiterii de autorizații și termenele procedurale. De asemenea, se fac referiri la activitățile permise conform Codului CAEN și la obligațiile primăriilor privind procedura de înregistrare în Registrul comerțului a persoanelor fizice și a asociațiilor familiale. Evident, nu sînt omise nici cazurile de anulare și de modificare a autorizațiilor, cu sancțiunile prevăzute de lege, iar pe asemenea probleme din tematică se fac și aplicații practice”. La cursul pentru funcționarii din primării au participat, în seria a doua reprezentanți din 20 de asemenea instituții, față de 18 în prima serie, pentru care cursurile au avut loc în luna februarie. Cursurile sînt susținute de specialiști din cadrul Camerei de Comerț și au o desfășurare interactivă, cu simulări de situații pe teme de interes la socilicitările participanților. Evaluarea cunoștințelor se face prin teste de asimilare, în baza cărora se eliberează certificate de absolvire. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.