Galeriile de artă „Anton Ciobanu”, acolo unde, în urmă cu aproape un an, a fost deshisă prima expoziție permanentă de artă ceramică din țară, și ale cărei lucrări sînt reunite sub genericul „Pămînt, formă și culoare”, vor putea deveni, în curînd, un spațiu expozițional deschis și altor artiști plastici. La cîteva luni de la trecerea în neființă a ceramistului Anton Ciobanu, familia artistului băcăuan își propune ca Galeriile de artă ceramică „Anton Ciobanu” să reprezinte o șansă egală dată tuturor artiștilor și punct de plecare pentru generația nouă de plasticieni.
Actualul spațiu al galeriilor ar urma să fie împărțit în două săli. Într-una să fie expuse mereu lucrările lui Anton Ciobanu, și în alta să fie expus un alt artist local, național sau internațional, începător sau deja cunoscut, din orice gen de artă. În felul acesta, numele lui Anton Ciobanu va fi amintit ori de cîte ori o nouă expoziție va fi vernisată. Totodată, se intenționează ca galeria să fie prezentă pe Internet, atît pentru a-l populariza pe ceramistul Anton Ciobanu, cît și pe cei care au expus aici. Municipalitatea băcăuană intenționează să își aducă contribuția la întreținerea și menținerea funcționării acestui spațiu expozițional. Un proiect de hotărîre în acest sens urmează să fie pus în atenția consilierilor locali membri în Comisia de Cultură. Viceprimarul Nicolae Onica ne-a asigurat că, în ceea ce îl privește, va face tot ceea ce îi va sta în putință pentru ca Galeriile Anton Ciobanu să poată deveni un spațiu expozițional mai larg, deschis și altor artiști plastici. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns