Ștefan RADU
Pe parcursul unei singure săptămîni, românii au fost bombardați cu o cantitate impresionantă de informații de maximă importanță: o vizită a președintelui Traian Băsescu în Irak și Afganistan (mult prea repede uitată), răpirea, la Bagdad, a trei jurnaliști români și a însoțitorului lor arabo-american, punerea sub acuzație a lui Dinu Patriciu, moartea celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea, alegeri la București (cu Vanghelie în frunte), atentate la Beirut… Toate aceste evenimente s-au acoperit unul pe altul, diminuînd interesul publicului de la o zi la alta. Prea multe dintr-o dată!
în tot acest iureș, pe neobservate, simplul membru PSD Ion Iliescu s-a întîlnit cu fanii săi de prin țară și le-a ținut un discurs pe cinste. Nu a scăpat prilejul de a supune membrii de partid la un intens curs de învățămînt politico-ideologic. A acuzat, din nou, intelectualitatea din România că „nu e de stînga”. Și de ce-ar fi? Acest domn Iliescu – care de 15 ani stresează o țară întreagă – are aceeași obsesie ca și Stalin: intelectualii sînt persoane dubioase! De fapt, cred că ar trebui să ne lămurim ce înțelege personajul de la PSD cînd vorbește despre „intelectualii de stînga”. Ești „de-al casei” doar dacă ataci zi și noapte „capitalismul putred, ajuns la groapa de gunoi a istoriei”? Pare-se că devii automat de dreapta dacă vorbești depre ciudații însoțitori ai fostului președinte în vizitele oficiale din străinătate. Cum îi amintești că a stat – și încă mai stă, uneori – la aceeași masă cu evazioniști celebri, cu urmăriți general, cu indivizi pentru care au fost pregătite, deja, celulele la Rahova, imediat vei fi etichetat drept extremist de dreapta. Orice intelectual onest va respinge parteneriatul menit să susțină pseudo-socialismul propăvăduit prin corupție, demagogie și jaf național. De asemenea, nu cred că un om de stînga adevărat va permite exploatarea stării de sărăcie generalizată din România în scopul îmbogățirii rapide a clienților politici, a „sponsorilor de campanie”, a „simpatizanților activi”. De 15 ani, Ion Iliescu ne vorbește despre raiul socialist pe care ar dori să-l edifice pentru români (după ce pe 22 Decembrie 1989 deplîngea, de la balconul C.C.-ului, „întinarea nobilelor idealuri comuniste”). Timp de 11 ani a condus țara și rezultatul este cel pe care îl trăim astăzi. Culmea este că îndrăznește să ceară sprijinul necondițional al intelectualilor – care, conform bătrînului din PSD, ar avea chiar obligația de a fi partizanii dezastrului – și de a pretinde că „în actuala situație prin care trece țara” misiunea lor se confundă cu acea a originalilor activiștilor socialiști. Exact acești intelectuali au fost aduși la condiția de cea mai nerespectată pătură socială, umilită prin sărăcie și indiferență sistemică, aflată la cheremul „baronilor” fără bacalaureat, însă cu certificate de doctori în administrație și afaceri.
A fi de stînga nu înseamnă să te înscrii în PSD. Asta nu înțelege Ion Iliescu. De fapt, îndrăznesc să afirm că mare parte din partidul pentru care se zbate nu mai este demult de stînga (așa cum își imaginează el). Există mii de exemple de intelectuali români care acționează public pentru rezolvarea gravelor probleme sociale cu care se confruntă populația. De exemplu, majoritatea numelor importante din cultura și învățămîntul de astăzi și-au demonstrat preocuparea pentru crearea unui sistem echitabil în societatea noastră și pentru refacerea unui sistem de valori coerent și moral. Dacă astea nu sînt preocupări „de stînga”, atunci la ce se referă, oare, zglobiul domn Iliescu?n PSD. Asta nu înțelege Ion Iliescu. De fapt, îndrăznesc să afirm că mare parte din partidul pen
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.