Trei tineri au furat o cadă de baie din fontă de la ușa apartamentului unui cetățean. Vana a fost vîndută imediat la fier vechi. Proprietarul își scosese cada pe casa scării întrucît avea apartamentul în renovare. Cînd a sesizat lipsa ei, omul a sesizat o patrulă de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Bacău. Un prieten al păgubitului le-a spus oamenilor legii că a văzut trei indivizi care transportau o cadă pe o stradă alăturată. Jandarmii au cercetat zona și i-au găsit pe hoți. Marian L, de 25 de ani, Constantin M., de 24 de ani, și Gabriel L, toți din Bacău, au fost duși la sediul unității pentru cercetări. Din declarațiile acestora a reieșit că unul dintre tineri, Constantin M., s-a întîlnit cu ceilalți și s-au decis să fure cada despre care aflaseră. Tot împreună s-au dus la o societate de colectare a fierului vechi, unde au vîndut cada și și-au împărțit banii. Tinerii se fac vinovați de furt calificat, iar jandarmii le-au întocmit dosare penale care vor fi înaintate Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bacău. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.