„Iarba dracului”

Aș fi putut numi aceste însemnări „Din mărturisirile unui fost fumător”. Pentru că amicul meu s-a lăsat de fumat cu aproape patruzeci de ani în urmă. Fumam – mi-a mărturisit el – cam două pachete de „Mărășești” pe zi. Asta, cînd serviciul nu-l „agresa” prea mult. Dar, nu arareori, fuma și nopțile cînd, vrînd-nevrînd, trebuia să lucreze. „Ajunsesem umbra din mine. Știam că tutunul îmi face rău, dar nu mă puteam debarasa de el. Țigara devenise existența mea… Pînă într-o zi cînd, din senin, am căzut pe scările instituției la care lucram. M-au dus la spital cu Salvarea și medicii mi-au găsit o boală de inimă și mi-au spus că, dacă vreau să mai trăiesc trebuie, neapărat, să nu mai fumez. Și așa m-am lăsat de fumat. A fost foarte greu vreun an sau doi. Visam și noaptea că fumez, trăgeam din țigară cu nesaț dar, după aceea, tot în vis, trăiam o mare părere de rău că am reluat țigara. Dimineața, la trezire, bucuria mea era firească. Totul nu fusese decît în vis…” Toate astea mi le-a spus acum vreo două zile, pe o bancă din Parcul Trandafirilor din orașul nostru. Era dimineață, soarele de primăvară ne încălzea nu numai trupul, dar și sufletul. Cînd, pe o bancă alăturată, s-au așezat doi tineri. Imediat și-au scos pachetele de țigări. Amicul meu i-a interpelat, măi copii, lăsați țigara cît mai e timp, dar tinerii nici nu l-au luat în seamă. „âi vezi, nu-și dau seama ce fac! E o experiență absolut personală fumatul. Degeaba le spui că fumatul e ceva foarte dăunător pentru sănătate, așa mi-au spus și mie mai mulți oameni bătrîni, dar nu i-am luat în seamă pînă nu m-am lovit, cum se spune, cu capul de sus. Eu cred că numai o muncă permanentă de educație, în familie și în școală, numai cu exemple concrete, grele, se pot lecui. Dar nu toți. La noi se face propagandă numai de Ziua internațională fără tutun. Iar desființarea panourilor care făceau publicitate diferitelor mărci de țigări nu prea a avut vreo influență…”
între timp, tinerii au plecat. A venit femeia care făcea curățenie în parc. Cu mătura și fărașul. Din dreptul fiecărei bănci a strîns și a aruncat la pubelă sute de chiștocuri de țigări. I-am urmărit munca și am întrebat-o dacă, zilnic, obține o asemenea „recoltă”. Bineînțeles, zilnic, femeia aceasta adună grămezi de mucuri de țigară, semn al numărului mare de fumători. Mai ales tineri, mai ales elevi, vin aici, în parc, la o țigară… „Domnule, îmi mai spune amicul meu, știu – și am văzut și cu ochii mei – că sînt țări în care legea interzice fumatul în locurile publice, inclusiv în parcurile de odihnă. Oare cei din fruntea țării noastre nu pot da o asemenea lege…?”. Legea există, a fost dată de vreo doi ani. Dar cine să o respecte? Pînă una-alta, să ne reamintim de-un vechi slogan care ține de educație și bunul simț al fiecăruia: „Fumați? Vă privește! Dar de ce ne intoxicați și pe noi?!” (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!