Identitatea europeană

Geografic, Europa este un mic teritoriu, plasat pe o peninsulă a marelui continent Asiatic.
Acest teritoriu a produs însă un spațiu spiritual, cultural în continuă expansiune începînd în mod special cu secolele XVII – XVIII . întreaga lume a preluat valori ale civilizației europene. Lumea Nouă (continentul American), cît și Australia, Asia sau fostele colonii ale imperiilor europene împărtășesc civilizația industrială inventată de europeni, astfel încît, după cum afirma Imanuel Wallerstein, mondializarea a însemnat în esența europenizarea lumii.
Astfel identitatea europeană nu este legată doar de un teritoriu strict și nu se limitează spațial la vechiului continent. Este o proiecție mentală care a evoluat și evoluează, care generează o civilizație, valori și instituții proprii. Proiectul politic al Uniunii Europene încearcă să legitimize și să dezvolte aceste achiziții ale spațiului cultural European, cu ajutorul unei piețe economice comune, a unui set de reguli, norme, principii, legi (acquis-ul comunitar) supranaționale.
Etimologia acestui cuvînt este egeeană prehelenică (deci, indo-europeana). „Europa” provine de la cuvîntul „hirib” (apus) antonimul lui „asu” (Asia), care înseamnă răsărit.
în mitologia greacă cuvîntul „Europa” este asociat unei simbolistici aparte, care reprezintă o legenda. Europa era fiica unui rege fenician care a fost răpită de Zeus (în chip de taur) și dusă în Creta unde va da naștere mai multor copii.
Ca teritoriu, Europa reprezintă cam 7% din totalul Terrei și este locuită de 10% din populația lumii. Supremația Europei nu este dată, așadar, de mărimea teritoriului său, ci de potențialul său uman.
Primii care au transformat Europa dintr-o denumire geografică într-o noțiune creștină au fost împărații creștini din secolele VII – XV. Trei evenimente au dus la această schimbare: scindarea Imperiului Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit (395), cucerirea Romei de către barbari (476) și apariția Islamului (622) care amenința creștinătatea. Primul „suveran al Europei” este considerat Carol ce Mare (800). Europa catolică începe să fie deosebită de Europa grecilor și bizantinilor. în anul 1054, din punct de vedere religios se produce Marea Schismă a creștinismului.
în acea perioadă se foloseau trei termeni sinonimi „Occidens”, „Europa”, „Chritianis”. Această entitate supranațională (al cărei suveran era Papa) se destrăma în secolul XV datorită fenomenului de modernizare și laicizare a societății. în locul unui sistem paneuropean impus de papalitate sau de o autoritate imperială, s-a dezvoltat o identitate spontană, favorizată de schimburile comerciale, mobilitate transfrontalieră și interdepență economică. Apare un sistem de propagare a inovațiilor de la centru spre periferie.
Supremația Europei a fost desăvîrșită ca urmare a revoluției industriale. înainte de Primul Război Mondial, europenizarea lumii fusese terminată. Lumea era globalizată, însă schisma comunistă, decolonizarea, naționalismele au impus folosirea unor noi relații între centru și periferia sistemului.
Proiectele politice de uniune europeană au prins viață după 1945 și au reprezentat una dintre marile provocări ale secolului XX. După ce Europa a fost focarul unei mari civilizații dar și teatrul de desfășurare a unor războaie devastatoare, europenii au ințeles că într-o lume a centrelor (polilor) de putere, singura garanție a securității colective este organizarea supranațională fără anihilarea tradițiilor și culturilor naționale. Identitatea colectivă, cetățenia europeană cu valoarea ei intrinsecă trebuie să fie una a echilibrului, a stabilității economice și politice și a coeziunii social – culturale. (Prof. Nicoleta CHIRICĂ) ințeles că într-o lume a centrelor (polilor) de putere, singura garanție a securității colective este organizarea supranaț

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!