Ieri, copii asistați, astăzi, salariați ai Protecției Copilului

Cărările întortocheate ale destinului au făcut ca mai mulți băcăuani orfani asistați în trecut în centre ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) să devină ulterior salariați ai acestei instituții. Am stat ieri de vorbă cu doi dintre acești tineri, experiența lor de viață fiind o dovadă vie asupra reușitei chiar și fără ajutorul și dragostea părinților.
Maria N. s-a născut în 1982, la Piatra Neamț. Abandonată de părinți la Maternitate, fata a locuit pînă la 15 ani într-un centru de plasament din oraș. „Era frumoasă viața acolo. Aproape fiecare copil avea sponsori străini. Eu am corespondat cu o familie de canadieni care, la un moment dat, mi-a propus chiar să mă înfieze. Nu am vrut însă să plec din țară. în 1997 am venit la Bacău, la școala profesională. Locuiam într-un centru de aici și învățam meseria de zidar-zugrav-vopsitor. Cînd s-a terminat școala, a trebuit să plec și din centru”, a povestit ea. S-a angajat la o societate ca muncitor pe șantier și și-a găsit o gazdă, însă nu reușea să se descurce cu banii. „Directorii DGASPC, care îmi sînt ca niște părinți, m-au plasat ca supraveghetor de noapte într-un centru pentru copii cu handicap, urmînd să locuiesc chiar în unitate. A fost mai dificil la început, deoarece nu eram obișnuită cu agresivitatea copiilor, dar m-am adaptat și mi-e chiar bine acolo. într-o vreme îmi luasem și un serviciu în timpul zilei, la o brutărie, dar firma s-a mutat din zonă și am renunțat”, a continuat Maria. Acum patru ani, tînăra a decis să-și cunoască părinții naturali. „M-am întîlnit cu ei și cu fratele meu geamăn, care și el fusese dat în grija statului. Le-am mulțumit că m-au abandonat cînd am văzut în ce condiții mizere trăiau. Nu-i judec pentru gestul lor. Cînd am apărut pe lume eu și fratele meu, în casă erau deja prea multe guri de hrănit și prea puțini bani. Sîntem, cu toții, zece frați”, a mai spus ea.
în ciuda copilăriei nu prea fericite de care a avut parte, Maria se consideră totuși „o persoană norocoasă”. „Am un loc de muncă și un acoperiș deasupra capului, e destul de bine. într-o zi, poate voi ajunge să am propria mea afacere, în domeniul imobiliar, și o casă numai a mea. âmi doresc și familie, dar asta e ceva mai greu de realizat, nu prea mai sînt băieți buni în ziua de azi, oameni care să fie muncitori și sufletiști și să respecte femeile”, a încheiat tînăra.

„Lucrez în locul unde am locuit”

Născut în Comănești acum 22 de ani, Daniel D. a fost și el părăsit de părinți la Maternitate. „Pînă la 15 ani am stat într-un centru local, care nu mai există astăzi. De mic, lucram în paralel cu școala. Căram la negru materiale pentru un depozit și mai făceam un ban. Am venit apoi în Bacău la centrul «Henri Coandă» și m-am înscris la școala profesională, profilul zidărit”, și-a amintit el. După ce a ieșit din sistemul de protecția copilului, tînărul și-a luat gazdă și s-a ocupat o vreme, împreună cu încă un meșter, de lucrări de zugrăvit prin locuințe particulare. Ulterior, a primit loc de muncă la DGASPC, iar cazarea i-a asigurat-o, în condiții accesibile, o fundație umanitară. „Lucrez chiar în centrul unde am locuit. Cîteva luni am fost ajutor de bucătar, acum sînt muncitor întreținere. âmi fac treaba cu plăcere, totuși, dacă s-ar ivi ocazia, n-aș ezita să-mi încerc norocul lucrînd în străinătate. âmi doresc o familie, dar deocamdată nu am cu ce s-o întrețin”, a mai zis el. Pe mama sa adevărată, Daniel a văzut-o pentru prima oară la opt ani. „Pe tata nu l-am cunoscut, în acte scrie că a murit. Eram în clasa a doua cînd am hotărît să-mi întîlnesc mama. Am aflat adresa și m-am dus pur și simplu la ea la ușă. A rămas șocată. Am ținut oarecum legătura cu ea, totuși nu am întrebat-o niciodată de ce m-a lăsat printre străini”, a încheiat tînărul. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!