Magia Crăciunului
Aș fi dorit să pot scrie cît mai multe lucruri captivante, inedite despre înfățișarea și atmosfera actuală a Slănicului Moldovei îmbrăcat în mantia albă a zăpezii. Dar, în afară de decorul de basm pe care ni-l oferă gratuit această iarnă bogată, nimic și nimeni nu par a mai fi ca-n iernile de altădată. Exploziile de bucurie, voioșia și agitația de dinanitea sărbătorilor au cam dispărut în rîndurile slănicenilor. Și asta datorită grijilor, suferințelor, lipsurilor de tot felul și a speranțelor deșarte într-un viitor care, deocamdată, se prefigurează a fi plin de incertitudini. Probabil că sărbătorile de iarnă vor fi petrecute de slăniceni în liniștea căminelor și a credinței. În Dumnezeu și într-o viață mai bună. Să sperăm că aceste sărbători să ne aducă în suflete tuturor puterea interioară de a învinge greutățile și piedicile vieții luminîndu-ne calea spre izbăvire și reușită. De aseară, de la apusul nevăzut și aproape nefiresc al sfîntului Soare, ninge peste noi cu melancolie și vis. Atît amar de drum și-atît amar de negru, atîtea băltoace și noroaie s-au înveșmîntat în haina pură, imaculată a zăpezii, ca o fată într-o rochie de mireasă. Albul acesta imens și parcă nesfîrșit are o putere miraculoasă: șoptește forța liniștii și atenuează zgomotele, intensifică omenia, dragostea și înțelegerea oamenilor, ne readuce în sufletele întristate și înfrigurate generozitatea copilăriei, îi învie pe ei, cei de altădată, și le frînează pornirile pătimașe. Cine n-a simțit sau n-a înțeles că fiecare iarnă este pentru toți lecție de puritate, de credință? De n-ar fi, de n-ar exista iernile cu fiorul lor de basm și poezia lor de puritate, cu magia sărbătorilor ei, cred că sufletele noastre ar împietri, ne-am irosi degeaba ființele pe cărările timpului existenței noastre. De aseară, de la apusul sfîrșitului Soare, ninge peste noi cu melancolie și cu vis. În zori, apele rîului Slănic au întins poduri de gheață între țărmuri și curg liniștite, nevăzute, cu marile lor taine tîrîte în adîncuri. Pe geamurile caselor, ca într-un strat de seră, au răsărit flori de gheață. Sublimă inventivitate dar fără căldură și fără nici o fărîmă de suflet. Imense flori de gheață ce acoperă în întregime geamurile prin care nu se mai vede aproape nimic. De aseară, s-a micșorat lumea. Totul s-a înghesuit între patru pereți, iar podoabele reci ne-au astupat zările, melancolie și visele și cîmpurile imaculate. Buchete de reci fantezii, de geometrii complicate, aduse de vifor și ger ne-au luat zările senine și respirația pămîntului. Frumoase flori de gheață pe care însă, nu le poți dărui nimănui, și care te izolează în singurătatea odăilor reci în care nu te mai vezi și nu te mai auzi decît pe tine. N-avem răceala și detașarea necesară să le cultivăm și nici nu le dorim. Trebuie să cultivăm doar speranțele, chiar dacă observăm, prea des, cu tristețe că sînt de multe ori doar simple utopii. Și aceste minunate sărbători ne oferă acest prilej. Măcar acum să uităm de griji, de necazuri și de mici răzbunări. Să ne orientăm spre credință și să fim convinși că sărbătorile de iarnă vor stabili o punte trainică între binele ce-a fost și binele ce va urma să vină. Iar cel mai frumos cadou pe care trebuie să-l oferim să fie gîndurile bune pline de dragoste pentru cei din jurul nostru. Să scultăm glasul colindelor și clinchetul clopoțelor. Și să ne bucurăm. Crăciun fericit tuturor! La mulți ani! (Romulus Dan Busnea)
Lasă un răspuns