Astăzi se va decide prelungirea mandatelor cu încă 30 de zile pentru un alt lot de arestați în dosarul Banca Transilvania. Aceasta este cea de-a treia prelungire a mandatelor efectuată după arestările în valuri din luna octombrie. Primul lot de nouă persoane, în care se regăsește și fosta conducere a sucursalei băcăuane a Băncii Transilvania, a fost judecat pentru prelungirea mandatelor de arestare încă de acum două zile. Judecătorii au decis că acestora să li se mai prelungească mandatul cu încă 30 de zile. Așa că acest mandat al celor arestați în dosarul Transilvania va expira în perioada Sărbătorilor de iarnă. (M.R)
Încă un lot de inculpați în dosarul „Banca Transilvania”, în fața judecătorilor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.