• astăzi debutează prima sesiune a examenului de bacalaureat, la care sînt așteptați circa 4.200 de candidați
Peste 4.200 de absolvenți de liceu sînt așteptați, începînd de astăzi și pînă pe 5 iulie, să suțină prima sesiune din acest an a examenului de bacalaureat. Un concurs ale cărui mari noutăți țin de apariția, în premieră absolută, a centrelor de corectură, formularea subiectelor de la probele orale de către Ministerul Educației și Cercetării, dar și comunicarea lor prin Internet. Precizăm că, pînă acum, lucrările erau corectare în fiecare centru de examen, în timp ce subiectele de la „oral” erau formulate de către fiecare Comisie Județeană de examen. O a treia noutate, care are o importanță mai degrabă organizatorică, se referă la modalitatea de transmitere a plicurilor cu subiecte pentru probele scrise: acestea nu vor mai ajunge în centrele de examen toate odată, ci vor fi înmînate de către Comisia Județeană reprezentanților comisiilor de concurs în preziua fiecărei probe.
Cei peste 4.200 de absolvenți de liceu, care au fost împărțiți în 18 centre și două subcentre de examen (tabel alăturat) vor avea de susținut șase probe la cinci discipline. Astăzi și mîine va avea loc proba orală la limba și literatura română, iar pe 26 și 27 iunie se va desfășura „oralul” la limbi străine. Candidații din județul Bacău vor avea, pînă pe 1 iulie, trei zile de pauză, deoarece în județ nu există concurenți de altă naționalitate care să aibă, pe 28 și 29 iunie, proba orală la limba și literatura maternă. În prima zi a lunii viitoare vor începe probele scrise, prima dintre ele fiind limba română. După o nouă zi liberă, în care ar fi trebuit să se desfășoare teza la limba maternă, pe trei iulie va avea loc proba obligatorie la disciplina de profil. Pe patru iulie se va desfășura proba scrisă la alegere dintr-o materie din aria curriculată corespunzătoare specializării absolvite, pentru ca pe cinci iunie să se consume proba scrisă la alegere dintre disciplinele din celelalalte arii curriculare. Primele rezultate ale bacalaureatului vor fi comunicate pe șapte iulie, corectarea tezelor scrise urmînd să se facă în cele patru centre de corectură din județ. (Eduard CUCU)
Centrul de examen Licee arondate
Număr candidați
1. Colegiul Național „Ferdinand I” Colegiul Național
„Ferdinand I” 172
2. Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” C.N. „Gh.
Vrănceanu” 213
3. Colegiul Național „Vasile Alecsandri” C.N. „V.
Alecsandri” 248
4. Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” C. T. „A.
Saligny” 192
5. Liceul Pedagogic Liceul
Pedagogic, Grupul Școlar „Grigore Tabacaru” 152
6. Liceul Sportiv Liceul Sportiv,
Liceul de Artă „George Apostu”, Liceul „Mihai Eminescu”
7. Liceul Economic Liceul Economic
8. Grupul Școlar „N. V. Karpen” Grupul Școlar „N. V.
Karpen” 207
9. Grupul Școlar „Dumitru Mangeron” Grupul Școlar „D.
Mangeron”, Liceul „J. M. Elias” Sascut, Liceul „Alexandru Vlahuță”
Podu Turcului *) 315
10. Grupul Școlar Chimie Grupul Școlar de
Chimie, Liceul „Ion Borcea” Buhuși **) 266
11. Grupul Școlar „Letea” Grupul Școlar „Letea”,
Liceul Agricol Hemeiuși 230
12. Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onești C.T. „P. Poni” Onești,
Grupul Școlar „Arte și Meserii” Onești 293
13. Liceul „Dimitrie Cantemir” Onești Liceul „D.
Cantemir” Onești 161
14. Liceul „Grigore Moisil” Onești Liceul „Gr.
Moisil” Onești, Liceul „Nadia Comăneci” Onești 233
15. Colegiul Național „Costache Negri” Tg. Ocna C. N.
„C. Negri” Tg. Ocna 199
16. Grupul Școlar de Industrializarea Lemnului Comănești
Grupul Școlar Comănești, Grupul Școlar Construcții de Mașini
Dărmănești 214
17. Grupul Școlar „Grigore Cobălcescu” Grupul
Școlar „Gr. Cobălcescu”, Liceul „Spiru Haret” 291
18. Grupul Școlar „Henri Coandă’ Grupul Școlar
„H. Coandă”, Liceul Catolic „Sf. Iosif” 231
Centre de corectură
Centrul de corectură Centre examen arondate
Număr candidați
1. Colegiul Național „Ferdinand I” C. N. „Ferdinand I”,
C.N. „Gh. Vrănceau”, Grup Școlar „n. V. Karpen”, Liceul Pedagogic,
Grup Școlar „Gr. Cobălcescu’ Moinești 1035
2. Liceul de Artă „George Apostu” C.N. „V.
Alecsandri”, C.T. „A. Saligny”, Liceul Economic, Liceul Sportiv
3. Liceul „Mihai Eminescu” Grup Școlar „h.
Coandă”, Grup Școlar de Chimie, Grup Școlar „D. Mangeron”, Grup
Școlar „Letea”. 1040
4. Liceul „Arte și Meserii’ Onești C.N. „C. Negri” Tg.
Ocna, C.T. „P. Poni” Onești, Liceul „D. Cantemir’ Onești, Liceul „gr.
Moisil” Onești, Grup Școlar Comănești 1100
Lasă un răspuns