Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă

Inculpații din Dosarul Transilvania mai rămîn în arest 30 de zile

Redacția Ziarul de Bacău

• foștii funcționari ai băncii și liderii celor două grupuri implicate în fraudarea sucursalei din Bacău a Băncii Transilvania au cerut anularea deciziei Tribunalului de prelungire a mandatului de arestare • avocații au susținut că prelungirea este nefondată pentru că în decursul lunii care a trecut niciunul dintre inculpați nu a fost chemat la audieri de către procurori • după patru ore de deliberări, judecătorii au respins cererile ca nefondate • apărătorul fostei directoare a băncii și a unuia dintre oamenii de afaceri a făcut plîngere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg

Carmen Negoiță, fosta directoare a Băncii Transilvania , Ciprian Stanciu, Cristina Hermeziu, Timona Cioinea, Eduard Colos, Ioana Moroca, Georgeta Pricopoaea, toți foști funcționari ai Băncii Transilvania Bacău, precum și Benoni Beca, liderul grupului „alcool”, și Dorinel Popa, liderul grupului „lemn”, au cerut ieri să le fie anulată măsura prelungirii arestării preventive admisă de către o instanță a Tribunalului Bacău. Avocatul Ioan Popa, apărătorul fostei directoare a Băncii Transilvania, a susținut că „arestările în dosarul Transilvania s-au făcut ca și cum România ar fi în stare de asediu, cînd datorită situației speciale drepturile și libertățile persoanelor nu mai sînt respectate. Un adversar numit „corupția” a dus la înființarea Parchetului Național Anticorupție (PNA), care acționează ca în stare de asediu și a suspendat drepturile și libertățile persoanei. Respectarea legii în acest caz nu a contat. De ce emite procurorul mandate de arestare cînd noi ne-am aliniat la legislația europeană care impune ca mandatele de arestare să fie emise de către un judecător de instrucție? Prelungirea mandatului de arestare a fost nelegală pentru că procurorul care a instrumentat cazul a cerut prelungirea mandatelor fără știința șefului său, așa cum impun precederile legale”, a spus Ioan Popa, avocatul lui Carmen Negoiță. „Sesizarea instanței pentru prelungirea mandatelor de arestare a fost făcută de același procuror care a făcut ancheta penală, nu de către procurorul general al PNA. În acest caz, el a făcut propunerea și tot el a sesizat instanța de judecată, nu șeful său ierarhic superior, lucru care duce la nulitatea absolută a prelungirii arestării cerute de acesta. Ni s-a mai spus că prelungirea mandatelor de arestare este justificată pentru că s-a cerut o expertiză la Oficiul Național pentru Spălarea Banilor (ONSP). Adică întîi arestăm și după aceea facem rost de probe. Ca să nu mai spun că nu Parchetul trebuia să sesizeze Oficiul, ci invers, în condițiile în care ar fi existat ceva dubii din partea lor că operațiunile derulate sînt în neregulă”, a adăugat Viorel Apostol, avocatul lui Ciprian Stanciu. „Toate ridicările de numerar au fost avizate de către ONSP la vremea cînd s-au derulat aceste operațiuni bancare. Acum ce facem, îi mai ținem în arest că poate rezultă din expertiză ceva care să-i incrimineze?”, a susținut și apărătoarea Cristinei Hermeziu.

Un punct de vedere similar a avut și avocatul Mihai Cliveti, cel care îl apără în dosarul „Transilvania” pe Benoni Beca. „La instanța de fond (Tribunal, n.r) spuneam că nu cred că plîngerea împotriva măsurilor de arestare nu ne va fi adimisă, acum vă spun că nu cred că-mi veți admite recursul, pentru că nu sînt respectate garanțiile procesuale, iar judecata aceasta nu-și mai are rostul. Cum să justifici faptul că procurorul care a anchetat cauza a făcut și sesizarea instanței pentru prelungirea mandatelor de arestare? Prin faptul că pînă la 15 octombrie era procuror simplu și apoi a fost avansat ca șef de secție la PNA, și a semnat tot el? Este impardonabil ce a făcut procurorul în acest caz. Un magistrat care a fost avansat de la Tribunal la Curtea de Apel nu mai poate judeca o cauză pe care a judecat-o la instanța inferioară. Ce motivație are procurorul cînd cere prelungirea mandatelor, iar clientul meu nu a fost audiat sau confruntat cu nimeni de cînd a fost arestat?”, a pledat Cliveti.

Avocatul Gigi Candet, cel care o apără pe fosta contabilă șefă a Băncii Transilvania, Timona Cioinea, a invocat și el nereguli în derularea procedurilor de menținere în arest a clientei sale.

„Propunerea pentru prelungirea mandatelor de arestare trebuia făcută cu cel puțin opt zile înaintea expirării mandatului inițial. Nu s-a respectat acest termen pe motiv că acesta este un termen de recomandare și nu unul de decădere. Legea spune că procurorul care a efectuat ancheta exercită drepturile și obligațiile procedurale și ar fi trebuit să fie în componența instanței de judecată. De ce nu este prezent aici un procuror de la PNA, nu unul de la Curtea de Apel? De ce se solicită prelugirea mandatului, dacă clienta mea nu a fost audiată niciodată de cînd a fost arestată? Acum i s-a pus sechestru pe un bun care aparține cu acte în regulă copiilor ei minori. Aceștia nu au tată, dar nu au nici un tutore legal care să răspundă pentru ei. Ar fi trist și grav dacă această instanță s-ar transforma într-un garant al acestor măsuri abuzive”, a spus Gigi Candet.

„Prelungirea mandatelor de arestare s-ar putea face la nesfîrșit sau pe o perioadă de cel puțin zece ani, jumătate din pedeapsa maximă pe care o poate obține un inculpat. Cum în cazul nostru pentru spălare de bani pedeapsa maximă este de 20 de ani, înseamnă că mandatele de arestare ar putea fi prelungite încă zece ani? Ar fi cazul să facem trimitere la legile europene care cer un termen rezonabil și pentru reținerea și pentru judecarea procesului unei persoane. Pînă și comuniștii se gîndeau să modifice acest text de lege, iar noi, după zece ani de democrație, încă nu avem o reglementare care să limiteze strict perioada de arest preventiv. Care nu se justifică atîta vreme cît clientul meu nu a fost audiat niciodată de cînd a fost arestat”, a susținut Emilia Groza, avocata lui Dorinel Popa.

Imediat ce avocații și-au terminat pledoariile, procurorul de ședință a spus că excepțiile invocate de apărători nu au relevanță în cauză, iar sesizarea a fost făcută legal. „Propunerea de prelungire a mandatului a fost făcută de un procuror, iar sesizarea instanței a fost făcută de același procuror pentru că el a fost avansat între timp în funcție”, a spus procurorul, moment în care toată lumea prezentă în sală a izbucnit în rîs. „În ceea ce privește termenul de opt zile, acesta este un termen de recomandare și nu unul de decădere iar prezența procurorului de la PNA în componența instanței de judecată nu este cerută expres nicăieri în lege. Temeiurile pentru care s-a cerut prelungirea mandatelor de arestare se mențin”, a încheiat procurorul.

Deși toți inculpații au avut dreptul la cuvînt, doar doi dintre ei au făcut-o. „Am obosit să tot încerc să-mi demostrez nevinovăția în fața unor oameni care ne vor cu tot dinandinsul vinovați. În această sală sînt niște adolescenți. Printre ei se află unul orfan de tată de la 12 ani. El m-a întrebat pentru ce l-am pus să învețe iar eu pentru ce am învățat și am muncit și nu am stat să am grijă de el”, au fost singurele cuvinte ale fostei directoare Carmen Negoiță, care a făcut referire la fiul ei, prezent în sală. „Printre personajele principale ale acestui dosar mă număr și eu, ca fiind liderul grupului alcool. Eu mă declar vinovat aici de trafic de influență la conducerea băncii centrale în favoarea celor cu care am desfășurat activități și care sînt aici, alături de mine, în boxa acuzaților. Sînt condamnat de două ori. O dată de procurorul Șuhan și încă o dată de Dumnezeu pentru cei care sînt acuzați alături de mine, și care sînt nevinovați”, a spus și Benoni Beca.

Nici unul dintre ceilalalți inculpați nu a mai vrut să adauge altceva afară de ce au spus avocații lor. Membrii completului de judecată s-au retras pentru deliberări. Sentința s-a pronunțat după patru ore. Avocații au declarat că niciodată în dosarul Transilvania nu a durat atît de mult deliberarea pentru o hotărîre în condițiile în care procesul nu s-a judecat pe fond, ci a fost doar un recurs împotriva măsurilor de prelungire a arestării. „Instanța respinge recursurile ca nefondate și obligă inculpații la cheltuieli judiciare conform legii”, a spus președintele completului de judecată. În acel moment, s-a petrecut un lucru mai puțin obișnuit în sălile de judecată. Benoni Beca i s-a adresat direct președintelui completului de judecată „Doamna președintă, de ce vi s-a înecat glasul cînd ați citit sentința?”, a întrebat-o sonor Beca. „Ar fi mai bine pentru dumneata să fii cuviincios”, a spus președinta completului după un moment de ezitare, apoi a părăsit sala.

Imediat după citirea sentințelor, avocatul Ioan Popa a declarat că a trimis primele două plîngeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. „Ne vom plînge de nerespectarea drepturilor procesuale și mai ales de modul în care au fost emise mandatele de arestare. Vom cere și daune în valoare de 160 de miliarde de lei, exact suma pe care PNA o pretinde a fi prejudiciu în acest caz. Cerem suma asta drept daună pentru că se preconizează că PNA îi obligă în solidar pe toți inculpații la plata presupusului prejudiciu”, a declarat avocatul Ioan Popa, apărătorul lui Carmen Negoiță, fota directoare a băncii și a omului de afaceri Liviu Dorneanu. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.