HANDBAL MASCULIN – JUNIORI I: Derby-ul campionatului masculin de handbal al seriei A, juniori I, s-a disputat duminică la Piatra Neamț, între echipa locală LPS și CSȘ Bacău. Pînă la acest meci, după 16 etape, ambele formații pierduseră cîte un singur meci și se detașaseră în fruntea clasamentului seriei. Echipa băcăuană, pregătită de Marcel Păunică, a făcut deplasarea la Piatra cu gîndul de a obține victoria, lucru la îndemîna juniorilor oaspeți. Doar că, deși au făcut un joc extraordinar, handbaliștii băcăuani nu au putut trece și de arbitraj, care a favorizat gazdele atît cît a trebuit pentru obținerea victoriei. Scorul final a fost 25-22 în favoarea nemțenilor care conduseseră și la pauză cu trei goluri, 14-11. Portarul Radu Tamaș a făcut din nou un meci mare. Grație prestației sale, dar și a concentrării în faza de atac, CSȘ Bacău a avut o perioadă foarte bună de joc în care jucătorii lui Păunică a înscris de opt ori consecutiv. Se părea că Bacăul va învinge, dar gazdele au luat mai apoi măsuri ca așa ceva să nu se întîmple.
Pentru CSȘ Bacău au marcat Rareș Păunică (7), Rotaru (4), Cocuți (4), Șoșu (3), Chirilă (2), Bursuc (1), Lixăndroaie (1). în etapa următoare (17 aprilie), handbaliștii băcăuani vor primi replica omologilor de la LPS Suceava.
Atît CSȘ Bacău cît și LPS Nadia Comăneci Onești sînt calificate la turneele semifinale care vor avea loc în perioada 4-8 mai în localități ce vor fi stabilite la Federația Română de Handbal. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.