Înșelătoria ca virtute

Nu putem vorbi despre morală fără a aminti în primul rînd celor foarte mulți care au uitat ce este aceasta, definiția cuprinsă în Dicționarul Explicativ al Limbii Române: Morala reprezintă „ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unuii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică”. Cîndva, morala, etica erau studiate și aprofundate în școli, licee și chiar în facultăți. Cu toate că țara nu duce lipsă de oameni cu o înaltă moralitate, numărul lor este în continuă scădere, iar accentuarea degradării morale își face simțită prezența în toate acțiunile și relațiile umane. Acest proces de adîncire a degradării morale își are sorgintea înainte de 1989, după care s-a constatat o exacerbare a acestuia, dar în forme noi, în special în ceea ce privește morala publică. Din păcate, în ultima perioadă se manifestă o acută lipsă a reperelor morale și a modelelor care să le reprezinte, determinată într-o foarte mare măsură de încălcarea legilor și a regulilor de conviețuire, fapt susținut de o parte din televiziuni și presă, care prezintă cu o voluptate aproape demențială o serie de acte degradante, care inundă și abundă în programele și paginile puse la dispoziția publicului, nefăcînd altceva decît să incite în loc să îndepărteze astfel aspectele pline de imoralitate. Nu cred că stă în picioare afirmația potrivit căreia așa-zise excese pornite dintr-o democrație prost înțeleasă sînt vinovate de această instabilitate în primul rînd morală a societății românești. Ci mai degrabă, încălcarea democrației, compromiterea valorilor. Într-o societate a iluziilor deșarte, a neîncrederii în instituțiile statului, a compromisurilor de tot felul, au apărut nenumărate confuzii morale și spirituale, ulcerațiilor unui EU chinuit, aproape strivit de conștiința stresantă a nesiguranței zilei de mîine, de înăbușirea naturii umane și a impulsurilor profunde, de o gravă neputință în fața vicisitudinilor vieții. Toate acestea, raportate la slăbiciunea autorității statale, la pasivitatea și ignoranța în construirea și apărarea instituțiilor democratice atît de greu născute. Dar atît de generatoare de neîncredere prin certurile și „înțelegerile” animate de multitudinea intereselor financiare ce macină mediul politic atît de doritor și în continuare de votul electoratului, dar din dicționarul căruia lipsesc cu desăvîrșire termenii de moralitate, conștiință. În trecutul glorios al poatriei noastre, manifestările degradante ale moralității existau într-o mai mică măsură și se fofilau sub culoarea roșie a minciunii ascunsă sub masca intereselor de partid proclamate drept interes național, a unicității și solidarității de nezdruncinat în jurul partidului unic conducător. Însă, degradarea morală atinge cote nebănuite, alarmante mai ales acum, cînd organismele vitale ale societății postdecembriste s-au dovedit a fi incapabile, paralizate chiar în fața sfidărilor, mai ales, din cauza compromiterii lor în vechiul regim. Fără discuție, degradarea vine tot de sus, conform zicalei „peștele de la cap se strică”. Și dacă mai adăugăm și marile realizări dintr-un domeniu fără de concurență, cel al corupției, putem să eliminăm și să uităm moralitatea ca făcînd parte din conduita noastră de viață. Ca și a modelelor, a adevăratelor personalități care încep să nu mai reprezinte nimic, care stau neștiute în umbra unei gălăgioase și derutante opinii publice, oprite în ascensiunea lor de barierile existente, ca și a propriilor inhibiții de a se cupla cu structurile actuale. Structuri pentru care înșelătoria a devenit o virtute. Întregul fenomen al degradării morale se raportează nu numai la trecut, dar și la aspirațiile față de practicile democrațiilor dezvoltate, iar consecințele acesteia s-au reflectat în absenteismul electoral și politic, în alinierea față de interesele naționale, în încălcarea dreptului la opțiuni, în abolirea unui comportament minim civilizat în relațiile umane. O degradare a cărei hibă poate fi înlăturată doar printr-o implicare mai activă a bisericii și a școlii în societate. (Romulus Dan Busnea)