Inspectorii Oficiului Județean de Protecția Consumatorilor (OJPC) Bacău au dat recent iama în ștranduri, la piscine și în alte zone de agremement. Nu pentru a se refugia în fața caniculei, ci pentru a controla unitățile care vînd acolo alimente. „Acțiunea din perioada 9-15 iulie a vizat zece operatori economici, toți găsiți cu deficiențe, și s-a soldat cu opt amenzi, în valoare totală de 8.000 lei, și cu scoaterea temporară de la raft a 376 kilograme produse”, a declarat ieri directorul OJPC Dana Popescu. Principalele nereguli au fost lipsa autorizațiilor de funcționare a unităților, neafișarea numelor firmelor sau a sortimentelor, articole pentru care nu era afișată data expirării sau aceasta era ilizibilă și neinformarea clienților cu privire la cantitatea netă în cazul mai multor băuturi. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.