Patru persoane din Hemeiuși au ajuns la Spitalul Județean din cauza unei intoxicații cu ciuperci. Oamenii au mîncat, sîmbătă după amiază, ciuperci culese din pădure. Li s-a făcut rău și au ajuns pe rînd la spital cu mașina ambulanței. „Eu am fost la pădure și am cules ciupercile pe care le-am dus la vecina, să le gătească. Nu știu ce s-a întîmplat, că doar am cules bureți de-o viață și nu am mai pățit așa ceva”, ne-a declarat Corneliu Zaharia, de 64 de ani, care se află în starea cea mai gravă. Inițial, el a fost internat în secția de Interne, dar din cauza unei insuficiențe hepato-renale a fost transferat de urgență la Nefrologie, pentru dializă. Starea lui este foarte gravă, iar medicii sînt rezervați în privința unui prognostic. Celelalte trei persoane care au ajuns la spital sînt internate în secția de Interne și ținute sub observație de medici. Primul care s-a prezentat la Urgențe, duminică noaptea, a fost Liviu Gavrilă, de 44 de ani. Pe parcursul zilei de luni au venit și soția lui, Maria Abălașei, de 40 de ani, și tatăl acesteia, Vasile Abălașei, de 82 de ani. Toți au acuzat o stare generală rea, crampe abdominale și dureri musculare, diaree și vărsături. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Intoxicație colectivă cu bureți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.