Într-o țară normală, un parlamentar normal ar merita o pensie normală. Dar noi nu suntem…

În scandalul listei rușinii, cu parlamentarii ce au semnat o inițiativă legislativă prin care să-și acorde pensii speciale, avem de a face cu o avalanșă de sudalme și invective aruncate spre aleșii din Parlament. Cum românilor le este mai greu să se exprime politicos pe burta goală, dezbaterea publică s-a transformat într-un vacarm.

Experiența ancestrală a românului arată că „special” este perceput drept „nemeritat”. Lucrul ăsta îl cunosc bine și aleșii neamului, care aruncă de peste gard cu principii occidentale, ni se arată cum e la alții, ni se spune că și ei sunt oameni, ce să facă după 20 de ani cinstiți în Parlament?

În primul rând, să fii deputat ori senator nu e ca pe vremea stagiului militar obligatoriu, ci e o ocupație pur facultativă, pentru care se dă examen electoral. Nimic n-a oprit până acum parlamentarii să schimbe legislația și să-și transforme indemnizațiile în salarii impozabile, ca să contribuie și ei la bugetul pensiilor, la fel ca toți cei ce lucrează cu contract de muncă. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat, pentru că exact conceptul de „muncă” îl evită cu îndârjire parlamentarii.

Dacă s-ar chema „muncă”, activitatea aleșilor ar trebui bine clarificată, am ști ce fac ei opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Concediul n-ar fi ca la lehuze, ci atâta cât are voie orice angajat, conform Codului Muncii.

Nu neg, dacă vrei să-ți faci cât de cât treaba ca parlamentar, în speranța că vei fi reales, nu stai chiar degeaba, dar „munca” politică pe care o desfășoară un ales nu ține de parametrii obișnuiți. De pildă, un senator sau un deputat e plătit chiar dacă nu merge la muncă, ceea ce unui salariat cotizant la fondul de pensii de stat nu-i este permis. Iată, deci, un mic aspect al anormalității pensiilor speciale pe care și le doresc parlamentarii.

Calea normală pentru trecerea în „cartea de muncă” a anilor din Parlament este plata impozitelor lună de lună, dar nu retroactiv. Aleșii s-au trezit acum că îmbătrânesc, unii dintre ei au moțăit în scaune, n-au nimic pus deoparte, afaceri – sanchi – n-au avut voie, ce-ar fi să-și dea niște bani, după nevoi?! În mod normal, nimeni nu-i oprește să-și achite începând de acum contribuțiile la stat, să se treacă în rândul salariaților și să respecte Codul Muncii.

Lucrul ăsta nu se va întâmpla însă, pentru că domnii și doamnele din Parlament nu pot justifica ce fac cinci zile pe săptămână (luni abia pleacă la București, iar joi dimineață se întorc) ca să-și merite banii. Cum nu vor să dea socoteală – și îi înțeleg de ce – mai bine să renunțe la pensiile speciale, ca să ne intereseze mai puțin foaia lor zilnică de pontaj.

Într-o țară normală, un parlamentar normal ar merita o pensie normală. Dar România nu e nici pe departe normală, și asta din cauza lor. După 4-8-12-16-20-24 de ani de mandate, un parlamentar cinstit nu se alege decât cu pensia muncită înainte să se-aleagă. Dar și România are infrastructura în mare parte la nivelul lui 1990, dinainte să intre ei în pâine. Să ne dea parlamentarii autostrăzile, spitalele, școlile lipsă, ca să le dăm și noi pensiile râvnite. Altfel, e doar timp irosit, nu rămâne nimeni cu nimic.