De Saturnalia
Nicoleta BLANARIU
Acum mai bine de o mie cinci sute de ani, pe 17 decembrie, la Roma începeau Saturnaliile. Timp de o săptămână, ordinea socială obișnuită (ierarhii, norme de comportament, tabu-uri) era suspendată. Ceea ce în restul anului era aspru sancționat se săvârșea fără opreliști (chiar mai mult, ca o obligație rituală) în zilele lui Saturn. Limitată în timp la cele șapte zile legiuite, sărbătoarea era nelimitată în inițiative. Numai lipsa de imaginație îi putea pune stavilă. Frustrări stăpînite peste an își găseau astfel o copioasă compensație. Umilii, servii, marginalii restaurau, vreme de o săptămînă, Vîrsta de Aur a pierdutei egalității între clase.”Dezordinea sacră amesteca toate cărțile ordinii sociale și istorice”. „Ludismul festiv”, catalizat de pulsiuni de violență, prilejuia „eliberarea fantasmelor” strunite în mai măsură de convențiile cotidiene (J.-J.Wunenburger).
Sclavii puteau purta veșminte de oameni liberi – togă tivită cu purpură, de pildă, sau bonetă frigiană (însemn al libertății). Într-o zi de Saturnalii, un sclav își găsea timp, ca orice respectabil cetățean, pentru o baie cu tot dichisul la termele urbei și un banchet unde se putea chercheli cot la cot cu stăpînii, dacă nu cumva era servit la masă chiar de către aceștia. Corecțiile și alte pedepse erau, pe acea perioadă, interzise prin lege. Prin urmare,stăpînii deveneau lesne ținta ironiilor de tot felul, la care servii, apărați de cutumă, nu făceau economie.
Legea în vigoare peste an părea, în zilele dezlegării saturnale, a fi făcută doar pentru a fi încălcată. Sclavii din casele magistraților obișnuiau să se amuze simulînd procese și întrecîndu-se în a da sentințe care de care mai năstrușnice. Activitatea școlilor și a altor servicii publice se întrerupea, înlocuită de o unică îndeletnicire obligatorie, de care se achita fiecare cum știa mai bine: divertismentul. Se făceau fără îndoială și daruri, dar niciodată daruri scumpe; așa cerea legea Saturnalelor. Ceea ce nu înseamnă însă că schimbul de daruri nu era spectaculos. Protocolul oferirii putea fi incomparabil mai interesant decît „cadoul”. Un pumn de mazăre, niște stridii sau altceva asemănător erau, de pildă, înmînate de o gardă de onoare suficient de numeroasă, pentru a face ilară disproporția dintre cei ce oferă și ceea ce ei aduc (R.-V.Istvan).
În lumea creștină, vechile Saturnalii vor supraviețui, dar cu recuzita schimbată. Un fel de Saturnalii în sutană sînt în Evul Mediu faimoasele „Sărbători ale nebunilor” – un foarte bun prilej pentru clerul mărunt să-și satirizeze „protipendada” ecleziastică. În această parodie a liturghiei canonice, cu intenția ridiculizării înaltului cler și a metehnelor sale, abaterile de la tipic sînt evidente și nu lipsite de însemnătate.Oficiantul este episcopul cel șui (stultus), în timpul „ceremonialului” răsună cîntece lumești, în cădelniță fumegă în loc de tămîie, pingele. La acestea se adaugă alte „jocuri și jucării”, care mie una nu mi-au părut deloc străine de poznele catiheților lui Creangă, de la „fabrica de popi” din Fălticeni. Alte similitudini între „nebunii” lui Creangă și glorioșii lor omologi occidentali? Mai menționăm una, care nu e nici pe departe singura. „Zarva din timpul zilei se transforma seara în benchetuială – descrie R.-V. Istvan un final de zi din sărbătoarea nebunilor – Vinul curgea cu vedrele pe gîtul diaconilor. De asta se leagă un joc de cuvinte franțuzesc. Denumirea oficială a petrecerii era „Fete des sous-diacres”, adică „sărbătoarea sub-diaconilor”, care, pe buzele poporului, a devenit „fetes des saouls diacres”, adică „sărbătoarea diaconilor beți”. Fără rost să vă reamintesc episoadele cu petrecăreți homerici, din Creangă…
De bună seamă, orice sărbătoare e o breșă în monotonia timpului ritmat de exigențele constrîngătoare (chiar și cele autoimpuse) ale datoriei. Universala răspîndire a sărbătorii, cu generala ei semnificație de timp sacru, recuperînd o stare de grație a lumii, atestă nevoia universală de periodică ruptură cu ordinea cotidiană, de instaurare, adică, la răstimpuri, a unei „lumi inversate”, care despovărează și primenește de tot colbul trecerii prin timp.
Lasă un răspuns