~3 min lectură 3 comentarii

Investitia in Aeroport s-a impotmolit la autorizatii

Claudiu Tanasescu

Situatia actuala de la Aeroportul International „George Enescu” Bacau, precum si stadiul realizarii investitiei de catre concesionar au fost prezentate la ultima sedinta a Consiliului Judetean (CJ) Bacau. Raportul a fost prezentat de catre Oana Chelaru, directorul Aeroportului. Investitiile la Aeroport trebuiau sa inceapa de anul trecut, dar din diverse motive aceste nu au demarat. Problemele la Aeroport au fost multiple, de la acte cadastrale, la procese si pina la emiterea autorizatiilor necesare demararii constructiei. Din cauza acestora, investitia a fost tergiversata. Una dintre probleme a fost cauzata de societatea Aerostar, care a dorit sa construiasca un hangar, insa acesta optura vizibilitatea turnului de control. Dupa discutii intre parti, problema a fost rezolvata. Au urmat apoi problemele legate de teren, cind, la Cadastru, s-a descoperit ca un cetatean a intrat pe o bucata de teren unde urma sa fie parcarea. Acum, acest caz este pe rolul instantei. O alta problema a fost cauzata chiar de contractul de concesionare semnat. Acesta prevedea ca investitia sa inceapa imediat dupa semnare. „Societatea Blue Aero va veni cu un nou grafic spre aprobare in Consiliul Judetean. Una dintre prevederi este aceea ca lucrarile sa inceapa odata cu emiterea autorizatiei de constructie, asa cum este normal la orice lucrare”, a explicat Oana Chelaru. Criza este o alta problema ce sta in calea investitiei. Directorul Chelaru a explicat ca s-au adunat datorii ale concesionarului fata de Regia Aeroportului Bacau deoarece acesta nu a platit cheltuielile curente. Valoara datoriilor a ajuns 2,5 milioane de lei noi, iar daca nu vor fi platiti banii pina la sfirsitul acestei luni se va actiona in judecata.

Taxa de autorizatie, un nou mar al discordiei

O alta problema ce s-a ivit este legata de autorizatia de constructie. Dupa ce pina acum au fost piedici legate de timpul in care s-au eliberat autorizatiile de la institutiile necesare, acum problema a aparut la nivelul CJ Bacau. „Eliberarea autorizatiei de constructie se ridica la suma de 330.000 de euro. Societatea contesta aceasta suma pentru ca ei spun ca investitia va reveni, dupa cei 45 de ani de concesionare, judetului Bacau. Am discutat pentru a gasi o solutie, dar singura este ca firma sa plateasca valoarea taxei, iar apoi daca vor sa se adreseze instantei sa isi recupereze banii”, a declarat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau. Concesionarul a schimbat de altfel si ordinea investitiilor. El nu va mai face pista, dupa ce va obtine autorizatia de constructie, ci va incepe lucrarile la terminal, considerat acum prioritate majora din cauza inghesuielii si mai ales a cerintelor Schengen. Astfel, anul acesta ar urma sa se faca terminalul in suprafata de 7.000 de mp si platformele. Presedintele CJ Bacau a spus de altfel in sedinta CJ ca investitia neinceputa de la Aeroport este cea mai mare nerealizare a lui de anul trecut. Concesionarul Aeroportului trebuie sa investeasca 40 de milioane de euro in Aeroportul Bacau, iar durata lucrarilor sa fie de 30 de luni.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. b
    badarica
    25 ianuarie 2011, 20:55
    0

    Eu am auzit ca ar avea si ceva probleme financiare firma concesionara.

  2. A
    AlexBC
    25 ianuarie 2011, 21:15
    0

    Din cate stiu proiectul este in parteneriat public-privat. De ce trebuie sa mai plateasca privatul la stat, o mizerie de autorizatie de construire, taxa de 330.000 euro? De ce atatea probleme in mizeria asta de tara? Cand se va termina odata cu cadastrul asta nenorocit???
    Tara cu „destin in Pesti” … Cica e de naspa … Parasiti tara fratilor …

  3. c
    criscomp
    26 ianuarie 2011, 05:41
    0

    va inselati amarnic este o mare teapa BLUEAERO pute de datorii nici salariile personalului nu sint date dapai sa mai faca si investitii esti foarte prost informat

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.