Investiții de recuperare

Mihai BUZNEA

în absența unei legi de protejare a valorilor de patrimoniu național (a existat una, dar era de sorginte comunistă, așa că liderii de rang înalt ai revoluționarilor din decembrie ’89 s-au grăbit s-o abroge, odată cu deschiderea largă a granițelor), numeroase vestigii istorice – păstrate în muzee ori scoase la iveală din siturile arheologice, au luat calea străinătăților, fără vreo șansă de a li se mai da de urme spre a fi readuse în tezaurul românesc și a produce beneficii documentare, materiale, culturale și artistice pentru țară. De pe urma acestor atitudini, o mînă de oameni – dintre noii potentați – au profitat din plin, fără a-și atrage riscul de a răspunde pentru faptele lor. Exact ca-n proverbul „prinde orbul, scoate-i ochii”. De o notorie carieră este cazul celebrelor brățări dacice descoperite în anumite zone din Munții Apuseni – adică din vatra vechii Dacii – de către grupuri infracționale de căutători înarmați cu unelte și instalații ultramoderne. Inventarul de piese din aur și de monede antice – renumiții cosoni – nu va putea fi stabilit niciodată cu exactitate, întrucît acesta a fost înstrăinat cu o mare grabă și în anonimatul cel mai deplin, sub protecția ocultă a acelorași personaje de rang înalt. Cercetările ulterioare întreprinse de organismele de combatere a crimei organizate au constatat, dar lucrurile au rămas ca-n tren. Adică: praful de pe tobă.

Și totuși, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, mai bifează un succes – după cum însăși domnia-sa susține -, în lupta de reîntregire a patrimoniului în cauză. O nouă brățară dacică a fost identificată la un cumpărător din Statele Unite, de la care urmează să fie răscumpărată cu suma de 50.000 de dolari. Alte două brățări sînt localizate în Belgia, dar sumele de transfer încă nu au fost stabilite. Deținătorul american e socotit a fi de bună credință, așa că trebuie să-și primească banii; în fond, e o afacere din care toate părțile implicate trebuie să iasă cu un cîștig. Inclusiv hoțul originar (mai puțin…, adică deloc, statul român, singurul care iese în pierdere). Dar… ia-i urma acelui hoț! El a plasat marfa, și-a încasat banii și a șters putina. Cine știe prin ce conturi din paradisurile financiare ale lumii se regăsesc, ori pe ce plaje exotice sînt tocați! Și noi plătim, așa cum am mai făcut-o – și pentru brățările descoperite prin Franța ori Anglia. Doar sînt ale noastre! Iar hoțul neprins rămîne negustor cinstit. Nouă nu ne rămîne decît să ne consolăm cu ideea că mărturiile noastre istorice se află pe mîini bune, prin mari muzee ale lumii ori prin colecții private. Cîndva, le vom putea privi și admira. Important e că acestea nu se pierd, că există și știm de ele. Investițiile de recuperare promovate de oficialii noștri sînt, iarăși, un semn de conștientizare a valorii lor. Nu contează că sărăcim și mai mult spre a ni le aduce acasă. Doar banii sînt făcuți ca să fie cheltuiți. Nu pe reabilitări de monumente istorice sau obiecte de patrimoniu. Și nici pe acțiuni de promovare a imaginii vechi a țării ca argument al motivației istorice. Plătim ca să redobîndim ce este al nostru și îmbogățind pe cine nu trebuie!
Este un gen de afaceri cît se poate de profitabile, în care o parte dintre români au devenit experți. Ceilalți rămîn… plătitori.patrimoniu național (a existat una, dar era de sorginte comunistă, așa că li

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!